Sarbatori fericite!
Va doresc sa fiti mai buni, mai intelepti, mai veseli, mai norocosi, mai prietenosi, mai intelegatori, mai altruisti si de 1000 de ori mai iubiti si mai rasfatati!

E iarna iar

Ador zapada, dar nu in Bucuresti, ci la munte, sa ma imbrac gros, sa merg pe partie si sa ma dau cu sania. Imi place viteza, iar saniile joase sunt foarte bune pentru asta. As vrea sa invat sa schiez, sigur setea mea de viteza ar fi satisfacuta. Poate anul asta voi avea curaj. Acum ceva timp in urma am avut un mic accident la munte, mi-am rupt mana pe patinoar. Am cazut pe spate si m-am sprijinit in palma, evident ca radiusul meu drept a cedat, dar nu am renuntat la a patina, desi ma tineam de mantinela, iar mana se umfla, nu mai puteam misca nici degetele, cum imi atingeam mana o durere sfasietoare ma avertiza ca nu e chiar bine. Dar pentru ca nu eram singura si nu puteam strica cheful celorlalti am rezistam vreo ora jumatate. Apoi m-am indreptat usor catre ambulanta care m-a dus jos, in Brasov, direct la Urgenta. Acolo am intalnit un medic ortoped "foarte priceput" nu a vazut la radiografie ca osul meu este fracturat, mi-a zis ca e luxatie, ca trebuie sa stau cu o fasa vreo 12 zile si... gata. Mda, ar fi fost bine sa fie doar atat. Am revenit in Bucuresti chiar in noaptea aceea, aveam dureri groaznice care nu au trecut in ciuda calmcantelor. Nu am dormit deloc, fiindca la cel mai mic gest ma durea cumplit, iar daca ma asezam in pat era si mai rau din cauza presiunii pe osul rupt. A doua zi m-am incapatanat sa ma duc la serviciu, pe vremea aceea predam la liceu, m-am imbracat cu greu, era iarna asa ca a trebuit sa imi iau si haina groasa care parca avea tone in ziua aceea. Elevii mei au fost solidari cu mine si m-au ascultat cum rar au facut-o. Mi-amintesc de 11A de atunci, de Mihaescu, de Narcis, de Mircea (Dan Iliescu), Stefan, a carui nuvela am citit-o si corectat-o cat am fost in concediu medical, Cornelia, Lilia, Ana-Maria, Camelia si toti ceilalti, as enumera cele 30 de nume care alcatuiau catalogul clasei, dar dureaza prea mult. Mi-am facut orele si apoi am mers la un alt ortoped, alta radiografie si... in sfarsit diagnostic corect: fractura de radius. Ar fi trebuit sa tin mana in ghips o luna, Hm, eu...??? O luna sa am mana imobilizata... Greu! Am rezista 11 zile si am purtat inca vreo doua saptamani mana in fasa. Intre timp am incercat sa-mi reiau activitatile obisnuite, am facut si kinetoterapie, in fine, a trebuit sa trec si prin asta. Se pare ca experientele mele cu medicii incep cu stangul intotdeauna.
Sper sa invat sa schiez anul acesta.

despre iubire

“Sa-ţi spun ce este dragostea adevarata. E credinţa oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa iti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi.” Marile sperante - Charles Dickens


“Oamenii strica fiecare clipa de romantism prin incercarea de a o face sa dureze pentru totdeauna.”
Oscar Wilde

“Nimic nu este mai nobil, nimic mai onorabil decat fidelitatea. Fidelitatea si adevarul sunt calitatile sacre ale mintii umane. ” Marcus Tullius Cicero


Dragostea este simbolul eternitatii. Dragostea sterge toata semnificatia timpului, distrugand toate amintirile despre inceput si toate temerile privitoare la sfarsit.

Cateva citate celebre despre iubire, prin care s-a incercat sa se dea o definitie sentimentului care aduce fericirea sau care poate fi vinovat de cea mai aspra deznadejde. Clipa de iubire trebuie traita cu sufletul deschis, fara ezitare, daruind iubire si astfel rezervele sunt infinite precum sentimentul cel mai cautat si pretuit din toata existenta noastra. Cuvintele mi se par prea simple cu semnificatii insuficiente pentru a exprima conotatiile reale ale acestui sentiment si orice incercare a mea de a defini sau explica trairea provocata de iubire mi se pare o blasfemie adusa de mine pe altarul acestui sentiment.

Vise şi... vise!

Fiecare dintre noi are vise, speranţe, aşteptări care se împlinesc sau nu... Consider că noi suntem singurii vinovaţi pentru eşecurile noastre. Este adevărat că unele conjuncturi grăbesc sau favorizează neîmplinirea, dar în proporţie de 70% depinde numai de noi să fim fericiţi, să ne împlinim visele care nu vizează idealul, perfecţiunea, ci scopuri realizabile. Toţi avem dorinţe, iar pentru ca acestea să devină realitate avem nevoie doar de... fapte. Noi toţi, indiferent de vârstă, rasă, condiţie socială şi religie avem dreptul să visăm şi să ni se împlinească visele, pentru că toţi suntem oameni! Numai că visele li se împlinesc celor care nu se rezumă la a visa. Probabil că unii dintre noi nu au puterea de a lupta sau amână constant luarea unei decizii, astfel că rămân în aceeaşi situaţie ani la rând, ajungând să se plângă din ce în ce mai des că nimic bun nu li se întâmplă şi lor. Probabil că este mai uşor să te plângi decât să treci la fapte, probabil că e mai uşor să aştepţi ajutor din afară, în loc să te ajuţi singur sau probabil că unora le este teamă să viseze, este problema lor... Ceea ce ştiu însă foarte bine este că toţi avem dreptul să visăm şi să ni se împlinească visele!

Dihotomie sensibilă

Înger şi demon, dihotomie autentică regăsită continuu şi pierdută din nou.
Dualitate firească: ego şi alter ego surprinşi de nechibzuinţa dividerii în bine şi rău.

Aripi îmbibate în neputinţă.

Banal

Inima
hotar al raţiunii îmblânzite
care te cheamă să o fereşti de pericolul indiferenţei.


Inima
ciudăţenie neînţeleasă
care te aruncă în braţele deznădejdii sau ale fericirii.

Banal şi desuet sentiment al unui deja-vue uitat.

Noaptea

Noaptea pentru mine este prilej de regasire, de remotivare, de remontare, de innoire a spiritului, de introspectie, de a savarsi o incursiune in strafundurile eului pentru a readuce prospetime gandului meu. Noaptea este prilej de reverie, de transcendere si de elevare printre stele. Am fost atrasa intotdeauna de misterul si farmecul ei, fiindca mi-a oferit ocazia de a acorda conotatii multiple simplitatii realitatii imediate, fiindca am reusit sa imbrac in culori vii cenusiul familiar si sobru al orasului si oamenilor. Noaptea este o jumatate de adevar sau de minciuna, o jumatate de bine sau o jumatate de rau, o jumatate de mine,dar chiar si o jumatate de tine, o farama de noi, un crampei de dor, un strop de lumina, o urma de vis, o umbra de fum, un colt de paradis...

Just thinking

Am observat ca de fiecare data cand am fost nehotarata, nici destinul nu s-a grabit sa aleaga pentru mine, fiindca trebuia sa fiu constienta de alegere, fiindca trebuia sa stiu ca doar eu as putea fi de vina pentru bine sau rau... Iar atunci cand am avut o dorinta foarte puternica, nu m-am intrebat niciodata daca ar putea fi implinita, fiindca am stiut imediat ce am aflat ca este o constientizare a unui gand firav, care a crescut continuu asemenea bulgarelui de zapada, ca se va materializa. Uneori am avut iluzia unei complicitati a sortii, dar iluziile sunt menite a trezi emotii si a starni vise care te indruma ele insele catre metamorfozarea lor in concret, fiindca prind viata imediat ce capata un contur. Important este sa nu renunti la a visa, fiindca atunci embrionul reveriei nu mai are nicio sansa de a se naste. Dupa cateva incercari de eludare a veridicitatii inserarii visului in realitate, condamnand destinul pentru obnubilarea dovedita in anumite contexte ce au generat conjecturi si parti-priuri, am ajuns la concluzia ca oniricul poate fi un inceput pentru un univers personal, atata vreme cat " nu traiesti cu capul in nori" .

Am vrut

Am vrut sa opresc avalansa de amintiri
dar incercarea m-a golit de puteri.
Esti tot aici si te amuzi, probabil,
afisand un suras intelegator.

Ajuta-ma sa raman.

Prea frig

Gandurile ratacesc infrigurate
pe alei bantuite de amintiri reci.
Din ochii tai se nasc geruri arctice
care invaluie campii, si munti, si poieni
imbratisate de suflul naprasnic al uitarii.

Ieri soarele ne privea vesel
azi frigul ma cuprinde cu brate anchilozate.

Aseara

Aseara ai bantuit fantasmele,

si m-ai plimbat anevoios

prin lumea semnelor

M-ai departat putin,

cat sa asterni delicat

amprente ce n-au sa piara

dorinta stranie de a-mi apartine.

Sufletul nelinistit

Necunoscutul e in desfasurare

printre nori si fasii de umbre

sufletul cauta lumea iluziilor

in resturi de fericire palida

Dezordinea incalzeste simtirea.

La margine de existenta

La margine de existenta,

visurile sunt scapari iluzorii

care te leaga de

nelinistitoarea moarte reala si informa.

Faptura care salasluieste in intuneric,

te-a obosit si te-a stins,

sublimul de pana ieri haladuie

in gerul Arcticii.

Pregateste-te de iernile vietii,

pune-ti sufletul intr-o floare.

Respir amurgul

M-ai pierdut, dar nu stii,

simturile te insala,

acum stau in neant.

Jocului de masti m-am supus

si, cum intunericul n-a fost totul,

m-ai inecat in lumea finita.

In patul de nelinisti,

respir amurgul....

Poezii de Cristina Maria Purdescu

Despre intelepciune

Tot ce e mediocru in viata mea se datoreaza prejudecatii ca in viata e bine sa fii "intelept" in orice imprejurare. In fond, ce ne recomanda intelepciunea? Sa fim atenti, evitand riscurile , imprudentele si excesele. Sa facem totul cu "masura". Si tocmai aceasta "masura" o regasesc la originea tuturor regretelor mele, a pasiunilor ratate, a nebuniilor netraite. N-am avut inteligenta sau norocul de a pricepe la timp, ca adevarata "masura" a vietii unui om nu se poate obtine decat prin "lipsa de masura", dorind "fara masura", indraznind "fara masura", iubind "fara masura". Nu stiu daca aveam calitatile necesare pentru a pune in practica ideea mea (de la batranete) ca "nebuniile" sunt mai recomandabile intr-o viata (atat de scurta!) decat o intelepciune searbada si cuminte. OCTAVIAN PALER

Despre dragoste

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...
Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit
si apoi vindecat de altul...
Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata. .. prima atingere nu
reprezinta niciodata expresia ei desavarsita. ..
O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti, nu reprezinta nimic.
Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.
Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...
Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte...
Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii, se afla cea mai adanca prapastie a durerii...
Pentru dragostea care se mai gaseste in lumea aceasta si pentru toti cei care stiu sa o aprecieze, pentru toti indragostitii. .. LA MULTI ANI!
Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane...
Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic,
iti va indrepta ea cursul!...
Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta,
pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire
si in valoarea omului de care s-a indragostit!
Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza... si ca
orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...
Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.
Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA ar trebui sa fie...
Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant
spanzurata in vid!
In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta,
se viseaza mai mult decat se traieste...
Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om
si sa ramana asa.
Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile
"insuportabile"
Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui
trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste...
Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine.
Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa... si un suflet
smuls din piept...
O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp.
Iubirea impartasita de oameni este FORTA cea mai mare, care exista in lume
si izvorul cel mai important pentru poezie...
Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire
care ascunde in ea avertismentul intunericului. ..
Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...
Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui
si mangaietoarea lumina a lunii?
Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire.
Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita.
Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam;
insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem...
Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti...
Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne inconjoara este
pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim.
Am o banala intrebare pentru voi...: "Dragostea s-a nascut prin femeie
sau Femeia s-a nascut din Dragoste...? "
Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
Fiecare are propria sa filozofie a iubirii..., unii si-au faurit-o din lemn, altii din piatra...
Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea
acestuia ca si cum ar fi a ta...
"Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in armonia raiului."
- William Shakespeare
Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora
micile defecte...
Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ
pe lumea asta, pana si iubirea...
O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.
Pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna,
frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele mele...
Adevarul care ii face pe oameni liberi, este in cea mai mare parte adevarul,
pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.
Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant,
va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit...
Sa visezi un inger?...
dar am deja un vis...
si am si un inger...
iar ingerul e visul meu...
Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume;
cel mai trist lucru este sa suferi din iubire...
Fara IUBIRE nu exista viata! IUBITI-VA! Si alungati bezna aceasta
ce ne sugruma in fiecare clipa!
Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei fiinte umane.
Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens...
Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane
reprezinta amintirile.. .
In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec.
Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe.
Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face
niciodata soarele: sa lumineze . noaptea!
Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului
in dalta unui sculptor priceput...
Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele,
ci pur si simplu le arde.
Oamenii ne dau uneori vise, dar viata le spulbera.
Iubesti pe cineva, atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceeace ai mai bun
si hotarasti sa i te dai pe tine insuti...
Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme,
punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor, nu vom mai fi
niciodata aceiasi.
Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista...
Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti.
Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea fara sa iubim,
macar o singura data, cu adevarat...
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Iubirea este singura pasiune, care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi...
"jertfa".
Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam
si o a doua privire.
Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd...
Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze...

Femeia... este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata...
Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare!

de Octavian Paller

15 septembrie...

Este primul an scolar care nu ma gaseste la catedra... Dupa 24 de ani de scoala (16 de studiu si 8 de predat) am fost la o rascruce de drumuri si am ales o cale neumblata de mine. Sunt iar la inceput si ma bantuie temeri si emotii firesti. Am trait intr-un univers frumos : eu si copiii pe care trebuia sa ii conving sa invete, uneori am reusit, alteori nu fiindca au fost si mici esecuri din acest punct de vedere. Totusi cea mai mare bucurie mi-a fost produsa de notele lor la diverse concursuri sau olimpiade... sau de sclipirea din ochi dupa ce au inteles metafora cunoasterii la Blaga... sau dupa ce au retinut adverbele predicative... Cu siguranta multi nu considera ca acestea motive reale de bucurie, dar pentru mine au contat fiindca mi-am facut meseria daruind o parte insemnata a sufletului meu si spre fericirea mea am si primit la fel de mult... respect, recunostinta si apreciere...

Noapte ciobita

E noapte! O noapte ce urca panta abrupta a cerului meu

dedesubtul caruia exista doar o inima amortita de bataile prea rapide

fugarite de teama de a nu mai fi... cu tine

E noapte! Ah! Ce noapte ciobita!

Din resturile noptii se aud mii de viori care fredoneaza valsul nealterat al marii

Din panzele noptii oblice se ivesc timid stele stacojii

care te cheama dintr-o suflare

E noapte! O noapte nehotarata ce coboara panta abrupta a cerului meu

dedesubtul caruia vantul imprastie ramasitele inimii casante...

Toamna

Toamna mohorata coboara treptele anotimpurilor

Mii de vise sunt sterse de ploi torentiale

Sunetul strident al deznadejdii aduna corbi nemilosi

care se infrupta din ramasitele fiintei androgine.

Toamna isi ascute ghearele pentru a se prinde mai bine in plasa lumii

Toamna priveste multumita cum fiinte anemice se tarasc pe pamantul umed

Toamna isi aude inima palpitand de bucurie ca eu si tu am ramas prizonieri in lagarul iubirii

Toamna se zbate, se smuceste din inlantuirea timpului si aduce ploaia acida

menita sa stearga urmele fericirii.

Umbre

Umbre, siluete pierdute in neantul aglomerarii de vise

pasii se indeparteaza de viforul tulburarii de sine

tipetele se aud tot mai incet si razbat prin negura uitarii

iar tu esti aplecat deasupra mormantului iubirii

Pasarile roiesc asteptand cate un starv proaspat

Vantul imprastie mirosul crud al deznadejdii

resturi de inimi ciobite sunt pastrate in formol

iar tu te imbeti cu licori otravite

In pasi de dans frunzele zboara posomorate

norii indoliati se izbesc furiosii unii in altii

picaturi grele se strivesc pe chipul inasprit de durere

iar tu pleci aplecat spre mormantul iubirii

Emotie de toamna...

Toamna isi cere drepturile, soarele isi pierde din aroganta dobandita de-a lungul verii asupra careia si-a revarsat furia, amintindu-si ca timpul este neiertator si il va obliga treptat sa se supuna vrerii acestuia chiar si pe astrul vesnic ce domina cerul zilei. Pamantul si pomii daruiesc roadele lor entuziasmati de bucuria provocata, dar intristati la gandul ca in curand covoare de frunze maronii se vor aseza in straturi subtiri.

Ce frumos anotimp! Gandurile mele se opresc din peregrinarile indepartate din dorinta de a pretui prezentul. Tentatia de a ma proiecta intr-un viitor oarecare m-a facut adesea sa uit cat de frumoasa este aceasta clipa. Acum, aici, in acest anotimp ma simt bine! De ce sa imi indrept atentia doar spre ziua de maine cand cea de azi nu s-a incheiat ? De ce sa imi fac planuri in continuu fara sa ma gandesc la ceea ce traiesc acum? Viata este o compilatie alcatuita din ieri, azi si maine. Ieri am facut planuri pentru azi asa ca trebuie sa le implinesc acordandu-le pretuirea cuvenita. Azi ma gandesc la maine, iar maine va deveni mult prea repede azi, de aceea cred ca trebuie sa imi fac timp mai mult pentru azi, ca sa ma pot bucura mai mult de maine sau de ieri.

Azi e toamna, dar nu si in inima mea, acolo este o primavara vesnica in care uneori apar de niciunde taifunuri ce ravasesc sentimente sedimentate care acopera cu ceata lor asteptari si dorinte.

Franturi...

Franturi din mine as lasa oriunde te-ai duce, franturi pe care sa le strang apoi cu grija ca sa nu se sparga, sa nu se piarda nimic din ce am adunat, pentru ca vreau sa ma recompun, sa fiu eu iar si sa nu uit. Vreau sa pastrez tot ce am vazut, tot ce am trait, tot ce am simtit, tot ce am impartasit si impartit. Vreau sa ma imbrac in adierile blande ale sperantei ca pot atinge zenitul purtata pe aripi ivite din neantul incetosat. Vreau sa urc treptele implinirii, chiar daca din genunchii juliti ar picura sange, murdarind azurul imaculat al cerului. Vreau sa ma insotesti in cautarile mele, sa ma lasi sa sorb din energia ta cand puterile imi vor lipsi. Vreau sa-ti aud soaptele care sparg linistea apasatoare care s-ar aseza intre noi. Vreau sa alungi norii care mi-ar umbri zarea in care te-as vedea venind. Vreau sa ma ajuti sa ma catar pe zidurile reci ale indiferentei lumii fata de privirea mea vie care te cauta dincolo de portile ruginite ale timpului. Lasa-ma sa ascult respiratia agitata de efortul de a escalada catapeteasma universului in care lira lui Orfeu o poate aduce inapoi pe Euridice...

Rusine vs. tupeu

Rusinea este un sentiment pe care prea putini il mai cunosc, fiindca in vremurile noastre trebuie sa ai "tupeu". Iar cele doua se anuleaza reciproc, cred unii. Dar rusinea, asa cum spunea un intelept, te scuteste de momente penibile, de greseli regretabile. Daca iti este rusine sa faci un gest inseamna ca in subconstient se activeaza niste scuturi care te avertizeaza de existenta unui posibil esec si de consecintele negative ale gestului. Sentimentul de rusine apare cand esti aproape convins ca ceea ce vrei sa faci nu este chiar bine, asadar exista o doza de ratiune, de actiune constienta, de aceea nu poti spune ca nu te-ai gandit... In ceea ce priveste "tupeul" trebuie spus ca este necesar in anumite situatii,atunci cand trebuie revelata o atitudine ferma care sugereaza personalitatea puternica a celui care isi dovedeste"tupeul'. Din pacate multi inteleg prin "tupeu" acel comportament lipsit de respect fata de oricine si orice. "Tupeul" este necesar, dar daca este folosit in exces dauneaza grav imaginii si relatiilor interpersonale...

Nu mai am timp! Noul motto al zilei. Nu mai am timp sa ma intalnesc cu prietenii, nu mai am timp sa ma uit la un film bun, nu mai am timp sa savurez deliciile lecturii preferate. Nu mai am timp sa o ascult pe mama. Nu mai am timp de mine, de ceea ce ma implineste si ma face sa ma simt impacata cu micul meu univers. Nu mai am timp de hobby-urile mele, nu mai am timp sa scriu. Ah! si imi place atat de mult sa metamorfozez lumea "lor" in lumea "mea" . Mai sunt trei zile si plec in vacanta!!! trei zile cat trei luni sau trei ani. Vreau sa am timp pentru tot ce imi place si pentru toti cei care ma bucura cu prezenta lor. Vreau sa am timp sa admir si sa privesc indelung, fara graba, chipuri dragi !!! Vreau sa pastrez speranta unor astfel de vremuri!

Parfum de roze albastre

Miroase a roze de august Roze ce mor si se nasc pentru a muri si renaste iar si iar, roze ce aduc parfum de vis, care te coboara sau urca pe taramul sperantei, al dorintei de a fi... Prin orasul cuprins de misterul noptii pluteste miros de roze albastre. Soapte de-abia auzite se tarasc prin intunericul dens si fug catre zari necuprinse, umbrele prind viata, gandurile cotrobaie prin cotloanele mintii aducand in prim-planul cunoasterii senzatii, emotii de mult trecute, ofilite si prafuite. Treptat se deschide abisul melancoliei care trebuie escaladat cu ajutorul gandului ca maine va fi mai bine, ca maine poate "va fi"... Zidurile grele tin pe umerii innegriti de cenusa timpului catapeteasma cerului plin de stele albastre, ele zambesc complice catarandu-se pe razele lunii, poate au aflat ceva, de aceea chicotesc in linistea nocturna...

E târziu. A trecut de mult miezul nopţii, iar somnul se tot lasă aşteptat. Gânduri şi frânturi de imagini revin constant, unele sunt din trecut, altele sunt reprezentări ale viitorului. În jur doar linişte şi adormire, dar undeva în mijlocul oceanului de întuneric, un chip aflat la fereastra deschisă este atras de mirajul nopţii şi al infinitului. Tăcerea este atât de adâncă, încât gândurile par a prinde glas şi viaţă... O fărâmă de fericire vrea, atât, e mult? Oricum nimeni nu poate avea altceva decât cere ea. A fost cea mai fericită femeie din lume cândva, dar parcă a trecut prea mult timp de atunci. Mai vrea! A gustat din paharul întins de o mână înşelătoare şi acum nu mai are linişte până nu va mai bea din cupa plină cu licoarea fericirii...

De ce a muşcat Adam din măr? De ce s-a lăsat ispitită Eva? De ce a existat fiinţa androgină? De ce l-a pedepsit Zeus pe fiul lui Hermes şi al Afroditei fiindcă s-a unit cu Salmakis, alcătuind o singură fiinţă care a întruchipat perfecţiunea? De ce a existat invidia chiar şi în rândul zeităţilor? De ce trebuie să se topească ea de dorul împlinirii prin iubire?

Iubirea, combustibilul sufletului care trezeste dorinta de a uita de tine pentu a te regasi in celalalt, este cauza multor tristeti. Cea mai grea pedeapsa este sa iubesti fara a fi iubit. Uneori cred ca zeitele destinului( Parcele), plictisite de monotonia Raiului, se joaca si incurca firele intentionat fara a se gandi ca timpul este limitat pentru om. Obisnuite cu vesnicia uita ca viata poate dura doar o clipa pentru cel supus vrerii si nehotararii lor. Cautarea poate dura o viata sau o clipa, depinde sub ce stea norocoasa te-ai nascut. Cred ca fiecaruia ii e dat cat poate duce, asa ca cei puternici au mai mult de cautat, sunt supusi mai multor probe si fiindca le trec intotdeauna cu bine tentatia de a ii supune la noi si noi teste este mare. Sa fie acesta motivul pentru care unii par a nu mai ajunge sa intalneasca acea iubire? Atunci poate ar trebui sa mai existe si cate un esec din cand in cand, sau poate ar trebui facut un pact inainte de a porni pe drumul fara intoarcere al cautarii. Sa fie stabilit un numar de probe, de exemplu trei ca in basmul popular, si dupa ce ai parcurs drumul initierii sa ai dreptul la o pauza cel putin. Pauza in care sa te abati de la ruta prestabilita, sa strabati alte alei ca sa cunosti clipa de fericire. Si daca ispitele la care sunt supuse si zeitele detinului sunt mai puternice decat fericirea ta, atunci sa faci o noua intelegere. Alte probe, alte cautari, alte clipe efemere de implinire si tot asa. Se pare ca unora nu le este dat sa parcurga un singur drum, fiindca Parcele sunt nehotarate si tot schimba firele, fiind atrase de spectacolul vietii supusilor lor.

Intalnirea de la birou a decurs ca de obicei, numai ca a aflat ca vinovatul este un copil, un baiat de saptesprezece ani care a facut algeri gresite. Parintii lui sunt foarte ocupati, nu mai au timp sa-l intrebe nimic, vorbesc cu el numai la telefon si uneori duminica la pranz iau masa impreuna. Bunicii care l-au crescut pana la sase ani au murit de mult. La inceput era retras, timid, neincrezator in fortele sale, iar dupa ce a intrat la liceu treptat s-a schimbat. Tatal incepea sa devina mandru de baiatul lui in rarele momente cand reusea sa-i surprinda personalitatea in formare, iar mama nu mai punea pret pe notele care altadata erau numai de zece. Nu a alarmat-o faptul ca in clasa a noua a ramas corigent in primul semestru la matematica, bine ca nu a ramas repetent, in viata fiecarui elev mai sunt si experiente din astea si apoi mai este si perioada de adaptare, iar pe de alta parte el trebuie sa le cunoasca pe toate, zicea ea. Numai ca ei nu cunoasteau adevaratul motiv al transformarii lui Marius. In clasa a noua a ajuns intr-o clasa in care erau mai multi baieti . Desi distant la inceput, in timp s-a imprietenit cu doi dintre ei, Radu si Bogdan, si au devenit de nedespartit.
Parintii lui Marius au vrut sa-i cunoasca, asa ca de cele mai multe ori, dupa ore veneau la el acasa, mai ales ca ai lui ajungeau tarziu. Preocuparile lor erau firesti, teme, muzica, filme…Dar ca in orice lucru bun, torul are un sfarsit. Parintii lui Bogdan au divortat. El nu intelegea de ce si a considerat ca o parte din vina o are si el. Norocul lui a fost ca ii avea pe cei doi prieteni si li se putea destainui. Copii fiind si ei nu puteau oferi raspunsuri intrebarilor lui, asa ca au crezut ca mai bine este sa incerce sa uite. Astfel ca au inceput sa mearga la petreceri. In fiecare weekend colindau prin oras, prin cluburi sau pe la prietenii care se distrau in lipsa parintilor, cum stiau ei mai bine. Noaptea ii gasea intotdeauna pe strazi, cu tigara in mana sau cu sticla de bere. Parintii lui Marius erau de accord sa se distreze pentru ca daca nu face asta acum, atunci cand? Dupa ce va avea un serviciu? In timp berea nu a mai fost suficienta, tigara nici atat. Au cunoscut la una din petreri niste indivizi care fumau niste tigari ciudate si pareau extreme de relaxati si liberi, la inceput au rezistat tentatiei, dar dupa ce a murit sora lui Radu cu prima ocazie au vrut sa evadeze din lumea asta atat de urata. Ce rost are sa fii constient si sa suferi, mai bine sa plutesti fara griji asemenea celorlalti… Parintii… de ce ar trebui sa stie si oricum nu le pasa, cand i-au intrebat ultima oara ce se intampla cu adevarat la acele petreceri? Cand l-a sunat tatal lui Marius sa ii ceara sa vina acasa la ora fixata. Si apoi ce rau sa faca acele tigari, se pare ca din contra induc o stare de bine…
Dupa prima tigara au mai venit si altele, iar de la tigari au trecut la heroina. Cumplita decizie, din acel moment nu au mai avut liniste. La inceput le ajungeau banii de buzunar , dar dupa cateva luni doza a fost dublata, apoi triplata. Stiau unde sunt banii parintilor , iar acestia parueau a nu observa ca numarul lor scade pe zi ce trece. Dupa alte cateva luni, o vecina in varsta suna la usa familiei Dumitru, parintii lui Marius. O cheama rusinata pe doamna Dumitru soptindu-i ceva ce pare sa o ingrozeasca, totusi nu poate fi adevarat, cu siguranta aceasta vecina se insala, Marius nu se drogheaza, cu atat mai putin in spatele blocului si chiar atunci. Se duce ravasita la geamul deschis. Razele lunii dezvaluie chipului ei ingrozit o scena terifianta. Radu, Marius si Bogdan isi injectau lichidul ucigator. Au urmat saptamani la clinici de dezintoxicare, promisiuni si lacrimi, dar de fiecare data o noua recidiva ii impingea pe cei trei si mai mult pe marginea prapastiei. A fugit de nenumarate ori de acasa, de scoala nici nu a mai fost vorba. Se intorcea numai cand nu mai avea bani. Intr-o noapte a gasit-o acasa doar pe mama lui. Tatal era plecat int-o delegatie de doua zile. I-a cerut bani, ea nu a vrut sa-i dea fiindca stia cum ii va cheltui. Mai intai a tipat la ea, apoi a impins-o, ea tot nu ceda, dar de teama a iesit din casa. La lift a ajuns-o din urma, chipul ii era transfigurat, iar privirea plina de ura, in mana dreapta avea un cutit. Femeia a inceput sa tipe inspaimantata si spre norocul ei au iesit vecinii care au salvat-o. Au urmat alte saptamani la clinica de dezintoxicare. Tatal lui Marius nu mai voia sa auda de el, dar mama regreta amarnic clipele de inconstienta cand nu l-a supravegheat si incerca sa-l salvze pe fiul ratacit pe drumurile necrutatoare ale alegerilor gresite. L-a vizitat zilnic si vedea cum incepe sa-si revina si ca de fiecare data spera ca va fi bine… Iluziile ei au fost spulberate mult prea repede. A fost prins dupa ce a ucis un tanar… Era imbracat cu haine zdrentuite, ochii erau incercanati, mainile tremurande pastrau urmele intepaturilor mortii. Privirea lui cauta ajutor. Asa a juns in biroul Ioanei. Parintii reusisera sa il scoata pe cautiune si aveau nevoie de un avocat foarte bun. Drama copiilor o impresioneaza puternic. Nu este primul caz in care este nevoita sa apere un adolescent. Ei au mari probleme de adaptare, iar daca sunt nesupravegheati panta descendenta este mult mai abrupta si caderea mult mai dureroasa. Asa se intampla si acum.
Seara o prinde din nou la birou studiind cazuri asemanatoare si incercand sa incropeasca pledoaria de deschidere a procesului. Totusi este tarziu si trebuie sa ajunga acasa. Are timp la dispozitie si mai trebuie sa astepte rezultatele investigatiei detectivului cu care lucreaza de ani buni si care i-a spus ca ar fi bine sa studieze si el cazul. A avut adesea surprize favorabile clientului ei dupa ce a aruncat si el o privire la locul faptei. Are incredere deplina in acest om grizonat si trecut prin multe.
E liniste, doar pasii ei se aud pe culoarele lungi ale cladirii moderne. Portarul aproape adormit o saluta politicos. Noaptea domneste in deplinatatea ei. Luna rotunda adaposteste tristeti si bucurii, ocrotindu-le sau dezvaluindu-le dupa cum ii este vrerea. Destinele se impletesc sub lumina ei. Oare soarta ei este presarata si cu implinirea acelei dorinte? Oare la ce trebuie sa renunte pentru a obtine ce doreste? Cu cine trebuie sa faca un pact? Si-a promis ca nu se va mai gandi, dupa noaptea trecuta cand, de-abia spre dimineata a reusit sa adoarma din cauza dorintei care ii mistuia sufletul. Ar vrea sa fie fericita si asta s-ar putea intampla numai daca…ar mai iubi o data. Dupa ce Tudor a renuntat la iubirea lor, a crezut ca nu va mai fi in stare sa simta aceasta nevoie. A fost convinsa ca a fost golita de tot ce inseamna sentiment, dar, pentru ca omul este condamnat sa-si caute jumatatea, in timp a inceput sa viseze din nou, iar dorinta de implinire este din ce in ce mai puternica. Nopti intregi se gandeste la acela care o va face fericita, dar se pierde zilnic in rutina serviciului si la binele altora care primeaza… Tacerea devine apasatoare, umbrele prind viata in penumbra noptii si teama se cuibareste in sufletul ei. A avut noroc pana acum si a traversat parcul cu bine, desi intr-o seara a fost cat pe ce sa fie atacata de un individ care a aparut de nicaieri in spatele ei. Norocul ei a fost ca barbatul era imbracat cu un trening de fas, astfel ca la fiecare pas zgomotul se auzea puternic in tacerea noptii. I s-a parut ciudat ca dintr-odata a inceput sa auda fasaitul treningului care mergea in ritmul pasilor ei. Era la cativa metri de intrarea in imobil si era foarte speriata, nu credea ca va scapa de atacul iminent al barbatului. A incercat sa gaseasca cheile in geanta mare cu gandul sa se apere, dar si sa-i dea geanta cu tot ce are daca va avea timp sa “negocieze”. Ca printr-o minune usa imobilului se deschide si vecinul de la etajul unu, un barbat inalt si solid, o lasa sa intre, inchizand usa bine dupa ea. A urcat scarile pe intuneric, nu a aprins lumina dupa ce a ajuns in casa si asa a stat toata noaptea. Atunci si-a dat seama ca este ocrotita de ingerul ei pazitor. Si nu a fost singura situatie cand s-a simtit protejata de soarta.
E trist cand un copil ajunge in situatii dramatice fiindca alegerile lui nu sunt bazate pe rationamente solide, ci doar pe neputinta de a vedea dincolo de gest, pe impresia de razvratire pe care i-o da atitudinea potrivnica regulilor. Adultul ce va deveni acel adolescent va avea un caracter diform, daca nu va fi salvat de o intamplare norocoasa. Din pacate sunt foarte multi care platesc cu tributul nevinovatiei si copilariei linistite ghinionul de a fi vulnerabil si dornic de a afla ce se afla dincolo de granita interzisului, mai ales cand nu exista cineva in preajma lor care sa le explice capcanele razvratirii si ale dorintei de autodepasire. Din cauza complexelor adolescentii iau decizii care sa ii ajute sa devina”cineva”, dar acestea, de fapt, grabesc ritmul firesc al cresterii si ajung sa cunoasca mult prea devreme fructele maturitatii sau sa afle ceea ce nici adultii nu vor sa incerce vreodata: drogul. Cu sufletul apasat de greutatea acestor ganduri, Ioana se apropie de fereastra si priveste cerul limpede pe care domneste luna clara a toamnei imblanzite. Jos, in parc, se zareste o silueta care trece cu pasi rari prin parcul luminat de razele aurii. Pare un barbat inalt, probabil se indreapta si el spre linistea caminului si poate o sotie iubitoare il asteapta acasa. Inca mai viseaza si ea ca va deveni sotie. Acum trei-patru ani era sigura ca la 35 de ani va avea si un copil impreuna cu Tudor. In serile linistite petrecute impreuna vorbeau adesea despre copii. El voia doi baieti si o fata. Ea, mai intai o fata si apoi un baiat. Nu cadeau de acord niciodata. Era subiectul lor preferat cand voiau sa se contrazica. E atat de tarziu si nu reuseste sa adoarma... Aproape in fiecare seara gaseste motive sa se gandeasca la el. Ar trebui sa inceteze. Au trecut totusi trei ani… Cu siguranta el si-a intemeiat o familie cu noua lui secretara, cea pe care mama lui a si placut-o foarte mult. Era mai mica decat el cu doisprezece ani. O blonda apetisanta cu decolteuri adanci, fuste scurte si o peronalitate puternica preocupata mai mult de cum arata. Acum este casnica si il ingrijeste cu drag pe Tudor, sotul ei. Ioana si-a dat seama ca nu l-a cunoscut de fapt cu adevarat pe Tudor si ca nu ar fi putut concura niciodata cu cealalta la statul de sotie si… atat! Cat de superficial a fost Tudor! Nu si-a imaginat vreodata ca are un astfel de sistem de valori. E greu sa recunosti ca ai judecat gresit si ca ai pierdut ani din cauza asta. Ah! Aceeasi dilema: sa fie fericita pentru ca a intalnit IUBIREA sau sa planga fiindca a fost inselata. Dar din cate stie IUBIREA este efemera, fiindca ea este responsabila de existenta fericirii care este rodul clipei vremelnice. Ei bine, ea a cunoscut acea clipa care a dus-o pe Campiile Elizee si acum plateste ca orice muritor care a pasit in locuri interzise. Noaptea este cel mai periculos moment pentru ea fiindca ramane singura cu sine si atunci sunt ridicate toate barierele inimii in linistea adanca a spatiului ei, astfel ca amintirile se transforma in arme ale deznadejdii. Ce bine ar fi daca ar putea uita, numai ca uitarea aduce cu sine anularea eului fiindca el s-a hranit si a crescut cu emotiile trecute. Pe de alta parte dorinta de a uita inseamna sa fii las in fata propriilor slabiciuni. Ah! Cata durere si neputinta zac in sufletul Ioanei chinuit de nevoia de implinire. Si daca nu-l va intalni nicodata? Cu intrebarea aceasta pe buze a adormit. Dimineata cu rutina ei a readus-o in agitatia biroului. Acolo uita de sine si se simte binecuvantata. Dupa ore intregi de munca, seara este invitata la restaurant de niste prietene. E ziua uneia dintre ele si trebuie sa cumpere un cadou. Colinda magazinele arhicunoscute si, incercand sa gaseasca ceva care sa ii placa Andreei, se uita prin toate raioanele, mai putin pe unde merge. La un moment dat, facand o miscare gresita, se loveste de cineva.Uimita de gafa ei ii cere iertare barbatului de care s-a împiedicat. S-au privit în ochi şi, deşi a plecat de langă el, încă îl mai priveste in ochii negri ca noaptea cea mai intunecata, dar îşi rupe privirea dintr-a lui şi o vede şi pe ea. O tânără frumoasă, blondă, veselă, cu ochii albaştri ca ei. Îl ia de braţ şi îl îndeamnă să meargă mai departe. Dar el se uita în urma, parcă a mai văzut-o undeva pe femeia aceasta împiedicată…

Seara este o binecuvantare pentru cel care in timpul zilei bantuie pe strazile orasului viciat, pentru cel care se loveste de egoismul celor din jur, pentru cel care trebuie sa parcurga drumurile batatorite ale orasului animat de dorinta de a gasi calea spre implinire. Seara se retrage in caminul care ii asigura confortul destinderii, al relaxarii, al sansei de a renunta la masca socializarii. Este momentul cand se ivesc adevaratele ispite, cele ale abandonarii in visare. Amintiri mai noi sau mai vechi isi fac loc pe nesimtite trezind emotii care bucura sau intristeaza. Fara de veste un film vechi de zece ani prinde iar viata, iar Ioana asezata in fotoliul preferat isi aminteste de Tudor, barbatul care i-a furat iubirea. Fiori atat de cunoscuti ii strabat corpul, ca de fiecare data nu stie daca trebuie sa se revolte sau sa fie fericita ca a trait IUBIREA. Sentiment care te inalta in al noualea cer sau te coboara in iadul cel mai intunecat. L-a cunoscut in al doilea an de munca. Dorinta de afirmare foarte puternica ii dadea aripi si o energie extraordinara. Dormea patru ore pe noapte si muncea saisprezece. Zilele treceau precum clipele, aproape ca nici nu si-a dat seama cum au trecut primii doi ani. De-abia dupa ce l-a cunoscut pe Tudor, viata a capatat un alt sens pentru ea. Astepta cu nerabdare seara cand se regaseau in caminul lor in care isi traiau feriti si fericiti dragostea. Nicio clipa nu s-a gandit ca si raiul poate avea un sfarsit... Avocat de succes si el, aveau aceleasi preocupari si pasiuni. Iubeau filmele bune, muzica lui Charles Aznavour, Tom Jones sau Barry White, sportul si calatoriile din weekend. Programul de lucru s-a redus la zece-douasprezece ore, iar reusitele profesionale completau motivele de a se simti impliniti. Vreme de sapte ani a gasit fericirea in momentele din miezul noptii cand se trezea si il privea urmarindu-i respiratia sau cand aveau timp duminica dimineata sa leneveasca pana la pranz. Au trecut si prin momente de criza, dar iubirea a fost un liant foarte puternic. Era la Constanta de cateva zile si avea un caz dificil, nu se vazusera de trei zile. Au vorbit la telefon si-au rostit declaratiile obisnuite si-au mai trimis si pe messenger cateva mesaje, apoi somnul a pus stapanire pe Ioana si a adormit. In jurul orei cinci aude ca prin vis batai usoare in usa camerei de hotel, se trezeste nedumerita si recunoaste glasul care o striga usor. Cu cinci ore in urmaTudor era la Bucuresti, acum se afla in pragul camerei ei. Nu mai asteptase sa se intoarca ea. Surpriza era obisnuita, de altfel, fiindca adesea se intampla sa o viziteze in orasele in care trebuia sa mearga pentru a-si reprezenta clientul. Asa ca fiecare hotel in care au stat pastreaza amintirea iubirii lor. Dar astazi este singura in apartamentul ei. Se ridica si deschide fereastra. Vantul adie usor, luna este trista si clara pe bolta innegurata.

Zgomot, agitatie, freamat nebun al oamenilor aflati intr-o permanenta cautare, dar nicidecum de sine, claxoanele gem a neliniste tradand nerabdarea de a ajunge la destinatie. Toti sunt grabiti si dornici a-l depasi pe celalalt. E o mare victorie sa ajungi primul, nu are prea mare importanta cum si de ce, trebuie sa atingi acest target al societatii in care traiesti, altfel esti in pericolul de a castiga faima de "ratat". Oricum granita dintre succes si esec este foarte subtire. Interesul personal primeaza, fiindca de mic esti invatat sa fii cel mai bun... mai ales in profesia ta. Asemenea celorlalti si Ioana a dorit dintotdeauna sa fie cea mai buna si spre norocul ei a beneficiat de gratia divina, asa ca nu i-a fost greu sa fie cea mai buna din clasa, din grupa sau cea mai buna din departament. A plutit pe valuri de simpatie si antipatie, fiindca nu a cunoscut esecul inca. Sau cel putin in plan profesional... Este 11.30 si se indreapta spre biroul unde o asteapta un nou caz incarcat cu emotii, sperante, scopuri bine ticluite, pe langa faptele savarsite deja, pe care va trebui sa le descifreze pentru a oferi cea mai buna aparare a clientului ei care isi doreste libertatea. Libertatea este un bun castigat la nastere, dar numai dupa ce este pierduta, devine de nepretuit. Privarea de libertate fizica este greu de suportat, dar inchisoarea sufletului este cumplita. Sa nu poti evada in universul imaginar construit din sperante si vise e dureros. Sa ai sufletul ingreunat de vina e un calvar. Asta in cazul in care ai constiinta. A intalnit oameni din ambele categorii. O vaga curiozitate o stapaneste gandindu-se la cel pe care il va reprezenta de azi. Oare este vinovat? Si daca da, regreta? Indiferent de situatie datoria ei este sa il apere... Exista legi si norme, exista valori morale de la care nu se gandeste sa abdice. Totul este foarte bine stabilit, motoarele sistemului functioneaza neincetat. De ce sa se opuna ea? Vantul inca mai adie, soarele stapaneste bolta, iar urme ale ploii de aseara inca persista, ici-colo se vad acumulari de apa in denivelarile asfaltului. Traverseaza parcul din fata imobilului in care locuieste privind spre cerul azuriu. Ah! A calcat in apa! Si-a udat pantofii de-abia cumparati! Prin fata ei zboara un porumbel care se asaza pe o ramura din fata. Oare este cel de aseara pe care l-a trimis cu gandurile ei? El este cel caruia i-a marturisit dorul mistuitor? De ce nu a zburat spre zari necunoscute?

Razele soarelui ii mangaie chipul inca palid, genele se desprind lenese, iar ochii albastri se ivesc de sub pleoapele grele. Fereastra a ramas deschisa asa ca trilul pasarilor invadeaza camera. O senzatie de moleseala ii strabate corpul intreg. A adormit cu greu noaptea trecuta ca de fiecare data, de altfel, in ultimele luni, iar ploaia a accentuat starea melancolica. Priveste afara si se bucura ca, desi este sfarsitul lui septembrie, soarele este inca puternic, intotdeauna el i-a dat energie de aceea se considera o fiinta "solara". Frigul si norii o ingheata, transformand-o intr-un "robot" care actioneaza instinctiv si atat, numai soarele da viata trairilor ei interioare si le scoate din adancurile fiintei introvertite. Trebuie sa se ridice, o asteapta micul dejun alcatuit din fructe si ceai verde, apoi va fi nevoita sa ajunga la o intalnire programata pentru ora 12.00. Nu mai este entuziasmata, totul a devenit rutina, cunoaste toate tertipurile meseriei sale si reuseste de fiecare data sa obtina ce doreste. Au trecut doisprezece ani de cand a intrat in firma de avocati si acum este partener. Are o reputatie de om bine documentat, care ofera numai raspunsuri corecte si este considerata o femeie puternica. 80% din timp este ocupat de cariera, iar restul este dedicat... melancoliei. Trece adesea prin stari asemanatoare celei de aseara cand se retrage in spatiul stramt al apartamentului de langa parc pe care l-a cumparat cu trei luni in urma. Acolo isi simte singuratatea in plinatatea ei . Dupa ce isi petrece ziua in forfota orasului aglomerat, linistea casei devine apasatoare si imediat se gandeste ce bine ar fi daca...

Fiinta solitara

Noaptea este sfetnic de incredere. Noaptea visele prind aripi, iar noi ne dezgolim sufletul in fata maretiei ei, pasind increzatori pe aleile destinului. Umbre innegurate invaluie siluetele intr-o taina ce adanceste misterul. Luna rotunda si palida se strecoara pe bolta cerului innourat. Fire aurii strabat intunericul incet si ezitant, parca nici ele nu ar vrea sa strice perfectiunea negurii dese. Licariri albastre anunta ivirea stelelor, suratele astrului noptii care au venit grabite sa-i tina companie. Adieri blande de vant anima frunzele de toamna, ploaia de ieri a umezit bine solul care inca ii mai pastreaza urmele. Ici-colo se mai vad acumulari de apa in denivelarile asfaltului. Un clipocit si un oftat sfarma linistea noptii. A calcat in apa din nou! Si doar si-a promis ca va fi atent, iar i-a intrat apa in pantof! O silueta atletica se distinge clar printre umbrele noptii, razele lunii dezvaluie un chip frumos, dar trist. Are ochii negri, fruntea inalta, parul ca abanosul si privirea pierduta in departare. Se plimba in fiecare noapte prin parcul singuratic incercand sa gaseasca raspunsuri nelinistilor sale. "Ah! Daca ar fi...!", isi spune incet privind spre astrul care a fost mereu martor al dorintelor lui si un nor acopera luna lasandu-l in intuneric pentru cateva clipe. Lumina blanda revine si pe chipul lui se zaresc urme ale gandurilor greu de stapanit. Oare de ce nu se poate? Ce ar trebui sa faca sa schimbe hotararea destinului? Cat sa se mai roage la luna si stele? Il mistuie focul dorintei si nu poate face nimic. Speranta in schimb nu moare, iar el persevereaza fiindca doar asta stie sa faca. Nu a renuntat niciodata pana acum. Si a reusit in tot ce si-a propus, mai putin de aceasta data... Cat de puternic sa fie glasul care o rosteste? Ar striga cerului sa il asculte daca de asta ar fi nevoie, s-ar pune stavila vantului daca de el ar fi adusa... De ce unii o intalnesc atat de usor, iar el incearca fara succes deocamdata? Un porumbel se asaza pe ramura din fata lui si il priveste nedumerit. Isi intinde aripile si parca asteapta sa i se confeseze. Pare singur si trist, oare si pe el il mistuie acelasi dor ? Hm! Are un inel prins de picior, cu siguranta apartine cuiva...

Umbre de dor

Ploua, umbre adanci strabat intunericul, picaturi mari se lovesc de pamantul reavan, plopii inalti se apleaca in fata vantului nemilos, iar fulgere rosiatice lumineaza din cand in cand aleile pustii. Nicio suflare omeneasca pe strazi, doar frunzele danseaza un vals al deznadejdii asemenea jocului ielelor cu miscari ametitoare. La o fereastra se zareste o silueta luminata de razele lunii care razbat prin intunericul dens. Un chip palid cu ochii mari si albastri invaluit de bucle negre priveste departe, in zari doar de ea cunoscute. Ganduri prea pline de dor se citesc in ochii inlacrimati si colinda pe continente intr-o singura clipa. "Ah!... Daca ar fi... !", sopteste zambind unui gand amagitor. Zambetul e dureros de trist si o lacrima se sparge in barbia ascutita. Privirea ei se opreste asupra vantului care urmareste asiduu frunze cazute din teiul ei preferat. Linistea adanca o cuprinde si pe ea, doar bataile inimii aducandu-i aminte ca inca mai poate spera, mai poate visa. Da, mai poate visa la indeplinirea acelei dorinte. Si ar fi atat de simplu, daca... dar pana acum nu a fost sa fie! Ea stie ca atunci cand iti doresti ceva suficient de mult toate fortele Universului devin complice pentru a fi indeplinita dorinta. Oare ea nu si-a dorit suficient de mult ? Ea crede ca da, a implorat cerul sa fie intermediar, a rugat vantul sa-i grabeasca pasul, a ingenuncheat in fata ploii pentru a-i fi curatata privirea ca sa vada cand va fi sa fie... Si inca nu s-a intamplat. Dar nu renunta. Poate ca uneori rabdarea este supusa unui test ca sa apreciem cu adevarat ceea ce primim. Sau poate ca nu a sosit vremea implinirii... Si rotocoale de hartii pierdute se inalta si coboara dupa vrerea adierii de toamna, iar stropii grei parca ar fi incarcati cu tristetea ei, de aceea se lovesc cu putere de asfalt, de parca s-ar revolta si ei... Timpul trece alene si clipele par veacuri,iar pana dimineata mai e atat de mult... Va folosi timpul ramas pentru a-si mai pune o data dorinta, poate de data aceasta se va ruga suficient de puternic. Un porumbel se asaza grabit pe pervazul geamului ei, deschide fereastra pentru a-l privi. Picaturile de ploaie ii lovesc chipul, parul lung este imbibat de apa grea si rece, dar ea nu simte nimic, nici vantul aspru care ii flutura parul ud. Ar vrea sa poata prinde porumbelul pentru a-l aduce in casa. L-ar ingriji, l-ar hrani, iar maine dimineata i-ar da drumul sa zboare cu visele ei... poate ar vrea el sa-i implineasca dorinta ...

Rutina

Razele soarelui strapung orizontul, aducandu-l tot mai aproape de noi... O caldura puternica invaluie pamantul, nici urma de nor pe cerul albastru. Liniste apasatoare, oamenii sunt ascunsi in case si birouri la adapostul aerului conditionat. Tramvaiele se indreapta alene cu mersul leganat catre statii pustii. Rutina e obositoare. Din cand in cand zgomotul masinilor sau claxoanele celor nerabdatori atrag atentia vreunui ratacit prin orasul canicular. Timpul se dilata si asteptarea este linistitoare. Totul este amortit. Undeva departe se zaresc niste umbre cenusii care prevestesc o ploaie de vara. Vantul adie slab la inceput, apoi din ce in ce mai puternic. Stropii mari se sparg de geamuri insotiti de tunete infricosatoare. Fulgerele lumineaza cerul acoperit dintr-o data de nori uriasi si negri. Dupa un timp razele soarelui strapung orizontul aducandu-l mai aproape de noi...

Astazi am vazut un reportaj pe Explorer despre supravietuirea a trei tineri dupa aproape sase saptamani petrecute pe mare intr-o barca. Au dovedit o incrancenare disperata in lupta cu moartea timp de 46 de zile. Au gasit metode sa se hraneasca, au baut apa de ploaie, au infruntat furtuni, dar una mai apriga era cat pe ce sa-i ucida, le-a rasturnat barca si tot ce aveau a fost pierdut. Dupa noua ore de stat in apa si dupa ce le-au dat tarcoale rechinii, au reusit sa intoarca barca, dar era plina de apa si au stat uzi inca o zi... Rabdarea si puterea lor au ajuns la sfarsit. Nu mai aveau nicio speranta, mai ales ca sase nave trecusera prin apropierea lor, dar nu au fost vazuti. Tocmai cand se hotarasera sa renunte la lupta au fost salvati...

Amintiri

O bucurie imensa mi-a invaluit sufletul cand am primit un telefon. O fosta eleva m-a sunat pentru a-mi spune ca este alaturi de mine in aceasta perioada si ca, daca am nevoie de ea, sa o caut la orice ora. Sigur ca nu ma poate ajuta, dar faptul ca plangea de emotie cand imi spunea ca trebuie sa fiu puternica m-a facut sa cred ca eu chiar contez pentru elevii mei. Am uitat sa spun ca sunt profesoara. Am predat si la gimnaziu si la liceu. Intotdeauna am avut o relatie speciala cu elevii mei, i-am respectat si m-au respectat, ba mai mult mi-au dat dovezi de atasament profund, fie ca erau clasa a V-a, fie ca erau clasa a XII-a, fiindca au observat daruirea mea in timpul lectiilor. M-am intalnit adesea cu fosti copii pe care m-am straduit sa ii invat si sa ii formez. Pe chipul tuturor am citit emotie, iar ochii lor straluceau a incantare. De fiecare data imi aminteam in ce clasa fusesera, chiar si banca in care statusera patru ani, iar ei imi povesteau despre mine... ce am zis, ce gest am facut la un moment dat. Eu am uitat, dar ei pastreaza inca acele amintiri si sunt adanc incrustate in sufletul lor. Am constat ca amintirile pe care le povestim adesea sunt acelea din anii de scoala, atunci suntem usor de impresionat de aceea se imprima atat de bine in memoria noastra. Sigur ca bagajul se imbogateste de-a lungul vietii, dar ne vom aminti mereu chipul invatatoarei, al profesorului sau profesoarei care ne-a marcat anii de scoala. De aceea sunt mandra ca mi-am ales aceasta meserie.

De-a lungul celor opt ani de experienta la catedra am avut numeroase momente de bucurie, dar ma incanta mai ales cele in care imi intalnesc elevii in alte situatii decat la scoala si vad ca li se lumineaza chipul cand ma vad si zic: " Doamnaaa!"

Sa va povestesc o intamplare hazlie. Eu am parul ondulat si din cand in cand merg la salon sa-mi intind parul, fiindca singura nu pot. Cand m-au vazut prima data copiii de clasa a V-a cu parul drept au avut reactii diverse. La sfarsitul orei o fetita imi spune ca nu-i place cum imi sta si sa nu imi mai intind parul. Si pentru ca parerea fiecarui copil este importanta pentru mine nu m-am suparat. Copilul a fost sincer. Nu a vrut sa ma jigneasca. Ei nu ii placea si pentru ca stia ca voi intelege si ii voi da un raspuns clar a avut curajul sa-si spuna parerea. Dupa doua zile sigur ca a trebuit sa imi spal parul care a revenit la normal, era ondulat din nou. Cand am intrat in clasa fetita care imi spusese ca nu imi sta bine a reactionat brusc si a zis :"Eeee! A venit doamna noastra!"

Eu sunt " doamna " lor si asta ma bucura mult fiindca voi ramane in amintirea lor.