luni, 28 decembrie 2009

Zburatorul meu

Te vad din nou in visul meu. Esti acolo, undeva in negura patrunzatoare. Te strig, dar vantul puternic imi inabusa vocea. M-as pierde ca sa ma regasesc in privirea ta cenusie. Esti zburatorul ce-mi bantuie noptile si-mi calauzeste pasii prin vise neimplinite. Te-ai insinuat in lumea mea si nu mai vrei sa pleci. De fapt, tu ai rataci prin alte vise, dar te-am rugat sa mai stai. Alei neumblate ne asteapta si pe noi vesele si primitoare. Da-mi mana si vino!

joi, 12 noiembrie 2009

Toamna innegurata














E toamna iar si aripi neputincioase se zbat pe cerul innegrit de nori furiosi care acopera cu bratele lor lungi gura amortita a soarelui. Zenitul de un alb intunecat cu striatii vinetii se indeparteaza asemenea zambetului de pe chipul tau. Acum este vremea pentru singuratate, inimile se retrag una cate una in hrube adanci acoperite de stancile uitarii. Vulturii se trezesc incet simtind miros de cadavru proaspat, se apropie treptat si se infrupta cu voluptate din sufletele ratacite la eterna rascruce a sortii. Tic-tacul ametitor si zgomotos anunta orgolios inca o victorie incrustata pe tabla de granit ce acopera peretele mucegait al atriului intunecat si cenusiu. Voci stinse de-abia se mai aud, iar ecoul lor se loveste de peretii eu-lui solitar. Nimic. Din nou un nimic amenintator va cuprinde cu brate puternice si va strange ca intr-o menghina ruginita un suflu care nu mai apuca sa abureasca oglinda unei ape tulburi ce se afla intre ieri si azi. Pasi inabusiti de covorul de vise pierdute se aud ca intr-o lume cantata de balada vietii uitata in cufarul amintirilor ravasite de dor si dorinta. Ezitari livide se inghesuie pe scara spre cerul acoperit de nori furiosi ce-si dezvelesc din cand in cand ochii rosiatici care arunca flacari ascutite pana hat departe, spre palate de clestar cocotatepe stanci mult prea solitare. Ah, e toamna iar! O alta toamna innegurata si rece, atat de rece incat inimile ingheata in hrube adanci acoperite de lespezile uitarii.

marți, 6 octombrie 2009

Adevarat

Cine moare


Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

miercuri, 30 septembrie 2009

Luna de septembrie


E noapte tarzie de septembrie cu neguri dese si abrupte, in care doar pasii se aud in tacerea grea si densa ce invaluie siluete cenusii. Singuratati ratacite se chem laolalta, dar glasurile sunt atat de ragusite de miile de strigate din miile de nopti de septembrie, incat de-abia se mai aud, iar in curand doar un cunoscator va putea citi de pe buzele crapate de gerul naprasnic al insingurarii. Luna se ridica timida peste negurile incrancenate si incearca sa sparga intunericul, trimitand sageti mult prea ascutite catre neantul absurd de negru, dar sunt atat de subtiri incat ele nu pot despica nici macar o patrime din glodul indoliat. Tacerile sunt adanci, reci, distante si indiferente, orgolioase si profund marcate de satisfactia puterii asupra slovelor ascunse in spatele hartiei cenusii. Dintr-o data se aud bataile ritmice ale unei inimi ramasa in afara trupului ce paseste si el cadentat catre un nu stiu unde dintr-o nu stiu care lume. Fulgere de foc aprind cerul descoperind o luna rotunda si clara de septembrie pentru o clipa atat de efemera, incat parca nici nu a fost. Neguri grele si dese invaluie orizontul unor ochi de vultur ce cauta un nu stiu ce dintr-un nu stiu care loc... Si iarasi au fost zamislite o serie de neguri atotcuprinzatoare...

duminică, 6 septembrie 2009

In miez de septembrie


Mi-e frig si vreau sa ma imbrac in haine de dor, sa ma acopar cu paturi de vis si sa adorm pe o perna impletita din fire subtiri de asteptare nefireasca, la o margine de lume unde doar vantul imi poate sopti unde este ascunsa "neadormirea vesniciei", in miez de septembrie. Umbre reci rasar pe dupa stanci de matase, copaci dezradacinati isi cauta izvorul, iarba fuge din calea uitarii, florile de mai s-au ascuns in adancuri cenusii, iar tu... tu de-abia acum te indrepti spre cararea luminata de fulgere desprinse din neguri compacte asezate in straturi groase si rigide. De ce nu deschizi ochii atunci cand sfarami bulgarii de lacrimi cristaline in bolul de marmura ce ti l-au daruit ielele? De ce pisezi tacticos miezul de adevar brut fara sa te intrebi daca nu cumva il doare? AH! Niciodata nu vrei sa asculti glasul ascutit al pietrelor pe care nu ai calcat vreodata. Bine, stiu ca tu mergi pe carari de nori si trimiti sageti catre soarele revoltat de indrazneala ta, dar fii linstit, nu mai are puteri, in curand va apune si pana dimineata va uita, fiindca dincolo il asteapta o lupta continua cu vremea buna... buna de sters gandurile negre ale mele, ale tale... Mi-e frig si vreau sa fiu imbracata in haine impletite din fire de dor si spalate in vis de septembrie....

luni, 22 iunie 2009

O zi dulce amara


O raza de soare imi gadila pleoapele avide de somn, telefonul s-a trezit din asteptare si ma striga, iar eu, incapatanata, imi pun perna pe cap, trag si cearsaful, intind o mana, cred ca stanga, si apas cu nerv pe tasta care opreste glasul ascutit al desteptatorului. Ce bine e! E cald, somnul ma ia din nou in stapanire, pleoapele devin usoare ca un fulg, iar eu pornesc intr-o calatorie binecuvantata pe aripi de vis... Si cum cutreieram linistita pe carari onirice, parca ma trage ceva in jos si, vai! ce sunet strident imi sparge timpanele? Unde e perna? Unde e telefonul? Ce arde? De ce atat de devreme? Iar trebuie sa ma trezesc?? Off! Diseara voi adormi la 22.00 ca un prunc! De-abia astept sa ma bag in pat diseara, nu mai citesc nimic, nu mai ascult nici muzica, iar Badea, sa ma ierte, dar o sa faca rating si daca nu ma uit eu la el! Am pornit ca un robot si cu o jumatate de ochi deschis incerc sa ma feresc de obstacolele din drumul spre baie, bucatarie si iar baie, apoi ma arunc in niste haine. Deschid si celalalt ochi, mda se asorteaza hainele. Ma mai si machiez. Uf! DE CE TREBUIE SA PLEC LA SERVICIU??? Ah, da, ca sa am cu ce sa-mi cumpar haine, cosmetice, parfumuri, bijuterii, incaltaminte, genti, carti, sa-mi platesc facturile, sa inchiriez bicicleta si pentru altele... Diseara promit ca adorm la 22.00, cel tarziu! Nu mai stau pana la TREI dimineata! Nu, nu! Eh! Ziua a fost dulce si amara la serviciu, cu vesti bune si stres, ca deh, asa e fiecare zi de luni. A venit seara! E ora 22.00, eu... sunt la serviciu. Nu-i nimic, voi pleca intr-o jumatate de ora, iar la 23.00 ma bag in pat si... somn de voie! E 22.30, acum inchid calculatorul si pleeeeeec acaasa! De-abia astept sa adorm. Dush si SOMN!! Mai e putin, am ajuns la Titan, e ora 22.45, hihihi, in 30 de minute voi fi in pat! In sfarsit acasa, la dush cu mine! Ah, dar cata energie am, nu mi-e somn deloc, ia sa intru un pic pe internet. Hahaha, ce prezentare amuzanta a tinut Cabral astazi. E genial omul asta! Iar Chirila gaseste un termen de comparatie al publicitatii cel putin interesant :D si Voiculescu, ce spirit tanar! Ia sa vedem ce mai gasim pe site-urile de showbiz, iar Badea vorbeste despre Ridzi... pe muzica de la radio Zu... E devreme, e doar 00.20 si am atata energie! Daca adorm la 01.00, prind 7 ore de somn, e suficient!

sâmbătă, 20 iunie 2009

Emotie si asteptare :))















Mi-ar placea sa ma indragostesc ca la 20 de ani... Sa simt din nou fiorii emotiei de a-l vedea, sa adorm si sa ma trezesc cu el in gand, sa ma pierd in ochii lui si sa cred ca vom ramane imbratisati cel putin o viata... Mi-ar placea sa mai cred ca dragostea invinge totul si ca iubirea este un sentiment care dureaza o vesnicie... Mi-ar placea...
Dar realitaea este departe de asteptarile de la 20 de ani. De fel sunt pragmatica, numai ca am avut o slabiciune. Mi-am dorit sa traiesc o iubire ca in povesti, pe de o parte, iar pe de alta parte mi-a fost foarte teama sa exprim tot ce simt, sa arat ca sunt dependenta de El, asa ca m-am retras si am depus la loc ascuns cele mai nedeclarate sentimente de dragoste. Asa am inteles eu, candva, ca ma pot feri de suferinta, m-am transformat intr-o persoana rece, distanta, indiferenta, in aparenta. Acum vorbesc si scriu despre fiecare senzatie, stare sau sentiment fiindca il traiesc la intensitate maxima, il pretuiesc si trec mai departe. Sunt asemenea unui burete care absoarbe fiecare senzatie, fiecare traire ca si cand ar fi ultima. Este adevarat, o vreme ma hranesc cu amintirea clipei care devine o rememorare placuta depusa in catastiful curatat mereu de praful uitarii... Acum nu mai cred in cavalerul salvator si nici in iubire, cred doar in mine si in prezent. Maine va fi mai bine, cu siguranta, dar astept sa devina azi ca sa-l traiesc. Acum sunt multumita de mine, impacata cu mine si asta conteaza cel mai mult. El va contibui doar meteoric la completarea starii mele de bine. Atata tot!

luni, 15 iunie 2009

Senzatie de catifea


Vantul imi umbla alene prin pletele negre ca noaptea, obrajii imi sunt rosii ca merele de toamna, privirea imi sclipeste a incantare, o alta senzatie de catifea mi se ofera pentru a o redescoperi... :)))) Sunt asa de fericita ca am retrait sentimentul libertatii datorita unei banale plimbari cu bicileta :))Uitasem senzatia de gol in stomac provocata de viteza bicicletei si de testarea reflexelor atunci cand apare brusc cineva in fata ta... Mintea se goleste de grijile de peste zi, planurile se ascund intr-un cotlon, iar dorurile isi pierd din intensitate atunci cand sunt pe bicicleta... Ma simt de parca as pluti deasupra lumii cenusii, lacatele care mi-au ferecat zborul s-au spart si din carcerele sufletului au evadat sperante cu iz de implinire...
Ce frumos ar fi daca povestea mea ar putea fi continuata in acelasi stil, dar TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE CONSUMA TOTI NERVII!!! Locuiesc in Bucuresti. Spre bucuria mea s-au amenajat niste piste pentru biciclisti, dar spre ghinionul meu, aceste piste sunt folosite de... pietoni, desigur!!! De ce nu le-ar folosi? Doar se dau la o parte daca te vad pe tine biciclist ca vrei sa folosesti spatiul destinat tie. Da, se dau la o parte dupa ce claxonezi si eventual strigi sau chiar urli, ca altfel nu esti auzit, sa se dea la o parte ca nu poti trece de el/ ea. Azi am constatat ca ELE sunt mai prost educate si mai nepasatoare (ca sa nu spun nesimtite) decat EI. Exemplu: de cateva ori in vreo 60 de minute de plimbareala cu bicicleta, mi s-a intamplat sa ma indrept vertiginos si fara intentia de a ma abate de pe pista destinata mersului pe vehiculul cu doua roti catre o duduie care ocupa cu trupul "firav", ce cantarea cu siguranta mai bine de 100 de kg, toata banda "mea". Nici nu clipea si nu facea un pas mai la stanga sau dreapta ca sa ma pot strecura si eu pe 10 cm de pista pe langa ea. DOAMNA astepta sa opresc si chiar sa o ocolesc!, ca deh! e o DOAMNA manierata care merita a fi respectata si cum alftel decat dandu-ma cu tot cu bicicleta din calea DOMNIEI SALE! iar UNA isi invata plodul sa mearga pe banda discontinua ce delimita cele doua benzi ale pistei de biciclete!!! Eu sunt incapatanata si obsnuita sa spun ce gandesc, dar si sa fac educatie, nu degeaba am fost profesoara noua ani! Tocmai de aceea nu am renuntat la dreptul meu si nu m-am dat la o parte din fata duduilor descrise mai sus. Ba pe unele le-am intrebat politicos daca ma vad, fiindca am avut mari temeri ca sunt incapabile sa vada o ditai femeia de 1,74m ( si doar 57 de kg - sunt o silfida :D) cocotata pe o bicicleta, astfel ca tot politicos le-am indemnat sa faca de urgenta o vizita medicului oftalmolog :D.

sâmbătă, 30 mai 2009

Tresarire incandescenta

Atingeri catifelate si imbratisari vibrande a dor de tine... Noian de senzatii si tumult de sentimente ce transcend intr-o sfera a cunoasterii furtunoase a celei mai inedite dintre emotii... Trepte ce duc in unghere de Rai, amortire a trupului intr-o clipa eterna a impliniriii celei mai aprige dorinte, incremenire intr-o stare de BINE absolut. Al noualea cer este pictat in nuante de roz amestecat cu fasii de alb si negru, este plamadit de mainile tale, imbibat cu mirosul tau si condimentat cu un strop de fericire. Privirea ta verde imi ghiceste pana si cel mai ascuns dintre ganduri pentru a-l transforma in realitate. Ma domini, ma alinti, ma imbraci in soapte, ma cuceresti pas cu pas pentru a ma arunca apoi in abisul unui alter ego necunoscut pana acum. Ma hipnotizezi si ma metamorfozezi intr-o fiinta ce nu mai tine cont de principii, de parti-priuri, de reguli, de ordinea fireasca a lucrurilor, nimic nu mai conteaza si nici nu mai stiu cine sunt...

marți, 12 mai 2009

De ce?

A vrea sa stiu de ce simt nevoia unii sa minta gratuit, fara sa aiba un interes sau castig anume. Sunt dezamagita in seara asta fiindca am fost mintita de o persoana care obisnuieste sa faca asta frecvent, ba chiar as spune ca minciuna a devenit a doua natura in cazul lui, si nu inteleg de ce mai sunt dezamagita?? Sunt revoltata ca mai cred in oameni! Sunt suparata fiindca asta inseamna naivitate din punctul de vedere al multora, fiindca astazi sa minti e cel mai la indemana mod de a iesi din incurcatura! Ce rost are sa fii demn si sa-ti recunosti greseala, daca poti inventa o scuza jalnica??? Ce rost mai are cuvantul dat, daca este incalcat in secunda urmatoare rostirii lui?? De ce trebuie sa ma astept la promisiuni incalcate pentru a nu mai da semne de naivitate?? De ce se se ascund oamenii de adevar, de ce il ocolesc cu vehementa?? Este atat de greu sa spui adevarul, mai ales cand nu ai niciun motiv de a-l evita, fiindca nu ai nicio responsabilitate si nu ti se cere absolut nimic in schimbul adevarului si nu suporti niciun fel de consecinte...???!!! Mi-e greu sa inteleg care sunt motivele care determina pe cineva care nu are nimic de pierdut daca spune adevarul sa aleaga sa minta senin si cu zambetul pe buze. Oare nu-si da seama ca va castiga doar dispret prin atitudinea lui nedemna?? Sau poate nu-i pasa... si atunci de ce minte??? Ca eu nu pot pricepe!! Inteleg ca sunt situatii cand trebuie sa imbraci adevarul in nuante care sa nu aduca durere prea mare in suflete sau ca adevarul trebuie ajustat ca sa iesi dintr-o incurcatura, dar nu voi putea pricepe de ce trebuie sa minti gratuit, cand nu ai nimic de pierdut sau de castigat!!!
De ce nu mai putem avea incredere in oameni? De ce trebuie sa fim mereu suspiciosi? De ce trebuie sa fim mereu cu indoiala in suflet? De ce nu ne mai respectam? De ce renuntam la valori in schimbul non-valorii? De ce nu se mai respecta o promisiune? De ce nu mai exista valoarea cuvantului dat care altadata era mai puternic decat un contract semnat in fata notarului???
De ce?

duminică, 12 aprilie 2009

Oda pentru pasi in doi

Omului ii este dat sa cunoasca fericirea numai cand este in cuplu. Nimic nu se compara cu bucuria de a imparti lacrimi si rasete cu acela pe care il iubesti. Atunci totul este trait altfel, inteles altfel, simtit altfel decat in singuratate. Prietenii, parintii, fratii iti sunt alaturi, fireste, dar inima tresare cu adevarat numai cand EL este acolo, exact atunci cand trebuie. O raza de soare e mai blanda numai daca si El o va simti impreuna cu tine, adierea vantului ce iti va ravasi parul iti va asterne suras pe buze, daca El te va mangaia si mai rau va incurca firele rebele. O cazatura va fi mai putin dureroasa, daca el te va ridica. Lucrurile simple, cuvintele cele mai la indemana fac viata mai frumoasa, daca sunt facute si rostite de EL.
Asadar vreau ceva simplu si clar!

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Cititorul, de Bernhard Schlink





















O carte care se citeste dintr-o suflare. Odata ce ai parcurs primele pagini, esti curios sa afli raspunsurile intrebarilor pe care si le adreseaza protagonistul romanului. La 15 ani a intalnit o femeie de 30 de ani care i-a marcat intreaga viata. Experienta a inceput brusc cu un raport sexual si s-a continuat cu dorinta de a cunoaste fiecare gand al celei care l-a facut barbat. Ea, mereu misterioasa, parea dispusa sa ofere doar jumatati de adevaruri pentru a-l pastra doar al ei. Il santaja cu amenintarea ca il va parasi, asa ca trebuia sa isi asume vina pentru orice suparare a ei. Timpul a trecut, dorinta era la fel de puternica, tabieturile ofereau placere. La fiecare intalnire el ii citea, apoi urmau gesturile de indragostiti. Ea nu citea niciodata, pretextand ca ii place sa il vada pe el cum intra in rol. Preocupat de clipa de fericire petrecuta in intimitatea casei, nu si-a dat seama ca ii va fi rusine sa o prezinte prietenilor lui liceeni. Insa intr-o zi cand se afla la bazin si flirta cu fetele de varsta lui, a vazut-o... a ezitat sa mearga la ea si cand s-a hotarat, era prea tarziu. Plecase. A disparut din viata lui la fel de fulgerator cum a intrat. Nici urma de ea. A cautat-o in zadar si ani intregi s-a intrebat de ce l-a parasit si cat de mult trebuie sa fi suferit fiindca lui i-a fost rusine sa o arate lumii. Dupa cativa ani a inceput sa se resemneze la gandul ca nu ii va mai simti mirosul de proaspat care il innebunea intotdeauna si ca nu o va mai vedea vreodata. A intrat la facultate. A studiat Dreptul si cand se astepta mai putin a reintalnit-o. Era in boxa inculpatilor impreuna cu alte femei care fusesera gardiene in lagarele de femei de la Auschwitz, din al Doilea Razboi Mondial. Fusese cooptata in trupele SS si avea datoria de a le pazi pe cele care urmau sa fie trimise la gazat. Numai ca ea avea cate o favorita care ii citea in fiecare seara in schimbul unui tratament omenos. Atunci si-a dat seama ca ea, iubita lui nu stia sa citeasca. Ceea ce urmeaza este surprinzator si prezentat intr-un ritm alert, astfel incat nu ai timp sa te plictisesti de o secventa, ca imediat apare alta care mentine treaz interesul.
Este o carte care trebuie citita, nu doar pentru stilul introspectiv, ci mai ales pentru adevarurile continute. Adevaruri ignorate adesea din lipsa de timp si din egoism. Un simplu gest poate salva o viata.

sâmbătă, 14 februarie 2009

Aurora Liiceanu: 'Femei natural adevarate nu prea mai exista'

de Eugen Istodor Academia Catavencu
Miercuri, 4 aprilie 2007, 0:00





Pe locul 4 in Topul Femeilor de succes, viziunea Capital, se afla Aurora Liiceanu, una dintre singurele femei din top care pot sa explice de ce se afla pe locul respectiv si ce-i cu femeia de succes si de pe ce lume este femeia, in general, in viata.



Reporter: Barbatii cred ca succesul femeilor e opera lor, femeile cred ca succesul li se datoreaza lor, pe ici, pe colo cu ajutorul barbatilor.
Aurora Liiceanu: Adevarul, spun cartile, nu este deloc asa. Femeile si barbatii se raporteaza diferit atit fata de succes, cit si fata de esec (as fi putut spune vizavi de succes si vizavi de esec, ca sa fiu in ton cu societatea noastra, care foloseste un cuvint cu rezonante spatiale cind este vorba de o relatie).

Deci oamenii, cind interpreteaza in termeni de succes sau esec o performanta - nu conteaza de care -, sint fie preponderent externalisti (pun cauza in afara lor, nu „tine“ de ei), fie in interiorul lor, deci „tine“ de ei. Primii se numesc externalisti, ceilalti internalisti.

Rep.: Externati-i, un pic, sa inteleg!
A.L.: Femeile pun cauza succesului lor in afara lor (noroc, context favorabil etc.), deci sint externaliste. Barbatii pun cauza succesului lor in ei (sint grozavi, au merite, sint buni etc.), deci ei sint internalisti. Cind este vorba de esec, femeile sint internaliste, iar barbatii sint externalisti. Deci ceva nu am facut bine pentru ca nu sint buna, nu am abilitati etc., isi spun femeile.

Barbatii, cind nu le iese ceva bine, considera ca altii sint de vina, contextual, problema este dificila etc. Din aceasta perspectiva, demonstrata experimental, barbatii sint nativ incapabili de a fi modesti. Ei nu au nativ acces la modestie sau, cu alte cuvinte, se „auto-servesc“ cu laude de sine.

Ati vazut vreodata un barbat care nu are succes la femei care sa nu spuna ca ele sint...

Rep.: Cum?
A.L.: ...puneti epitete denigratoare (cauza externa lor) si caruia sa-i treaca prin cap ca poate femeia nu-l place pur si simplu?

Succesul fitelor de marketing

Rep.: „Succesul femeii in societate“ este rezultatul unei figuri de marketing... si rezultatul luptei intre sexe.
A.L.: Si una, si alta. Si mai este si placerea comparatiilor, a clasificarilor si a discutiilor de salon sau cafenea.

Rep.: Oricum, succesul femeilor de succes are legatura cu lungimea penisului barbatului din preajma?
A.L.: Nu am auzit de o asemenea corelatie. Ar trebui intii vazut daca exista o asemenea corelatie pozitiva la barbatii de succes. Femeia de succes - si la ce fel de succes ne referim? - cred ca poate speria barbatul, pentru ca dintotdeauna raportul de putere in cuplu, din perspectiva sociala, a fost in favoarea barbatului.

Nu am auzit de casatorii intre o doctorita si un brancardier, dar intre un doctor si o asistenta, slava Domnului!

Femeia cu coc, unghii lungi, ruj

Rep.: Femeile sint alt regn, au coc, unghii lungi, gene false, ruj pe buze. Pe cine vor sa pacaleasca?
A.L.: Cineva spunea ca minciuna femeii incepe de la ruj, dar ca ea nu face decit sa serveasca natura (care vrea ca specia sa se reproduca). Este deci o purtatoare inocenta de directive dictate de biologie.

Si daca este sa vorbim de fraude, pe cine pacaleste un barbat care se vopseste la par si se rujeaza artificial, cind adresantele sint, cum spuneti, specializate istoric in frauda de acest tip?

Rep.: Cind ne imbatrineste romanca?
A.L.: O romånca imbatrineste foarte repede, pentru ca si barbatul roman imbatrineste foarte repede. Se imbatrinesc unul pe altul in mod relativ democratic.

Rep.: Femei adevarate, fara ruj, fara batrinete, nu exista la noi?
A.L.: Femei adevarate nu prea mai exista, dar nu numai din vina lor. In epoca xerox-ului, contagiunea sociala si spiritul de imitatie se dezvolta inerent, asa ca femeile se iau unele dupa altele si reproduc un model artificial, pentru ca piata de consum le ofera tot ca sa se indeparteze cit mai mult de original.

Rep.: Femeile din Romania au bone, au masini, au bani, de ce au nevoie de familie, la ce mai sint buni barbatii?
A.L.: Femeile inca poarta in ele nostalgii istorice si, evident, familia si maternitatea sint un model existential foarte puternic.

Dilema „cariera sau familie“ exista si cele cu bani multi bifeaza maternitatea - pe care n-o practica, asa cum nu practica nici gatitul, dar au bucatarii „inteligente“, puse perfect la punct, ca de expozitie, dar folosesc doar ibricul, adica aparatul, nu chiar ibricul.

Copilul este un „must“ al reusitei sociale, este o oportunitate de a cheltui bani - investitie, in ce, daca nu in copil, pentru ca un copil poate toca multi bani parintesti -, dar si una de show, de comparatii sociale. Copilul, macar cind este mic, se expune public, la McDonald’s, nu? Se imbina traditia cu modernitatea in forme noi, hibride.

Barbatii sint real sau macar simbolic importanti. Dar adoptia ii alunga din aceasta formula.

Femeia-barbat, barbatul-femeie

Rep.: Nici amorul nu mai e obligatoriu... Femeia se masculinizeaza, barbatul se face mic-mic.
A.L.: Vremurile sint grele pentru barbati si vor fi si mai grele. Dreptul la placere si la divort cu inima usoara, banii sint amenintari pentru barbati. Prima mare amenintare a fost pilula. Daca femeile controleaza nasterea, controleaza finantele, nu stiu ce mai ramine in controlul masculin.

Insa exista alternative de model existential - bazate pe optiuni valorice -, diferite aranjamente de viata, fiecare poate sa-si compuna un model folosind variabile diferite. Puneti problema cam dihotomic. Nu vedeti ca majoritatile dispar? Confortabila caldura a majoritatii s-a rarefiat.

Rep.: De ce este nevoie de femei de succes in Romania?
A.L.: Ca sa nu ne plictisim. Poate sa apara cindva si hermafroditi de succes. Cine stie? Sau ciini de succes etc.

Aurora succesului

Rep.: De ce dumneavoastra sinteti de succes? Stiti sa minuiti vorbe, psihologii, dar cratita?
A.L.: Cred ca fiecare trebuie sa faca ce vrea cu viata lui fara sa-i complice sau deranjeze pe ceilalti. Adica sa-si aiba o zona a libertatii de optiune. Sa respectam dorinta fiecaruia. Nu am nimic impotriva sa existe modele strict traditionale si modele alternative.

N-ar trebui sa le comparam, ci doar sa vedem daca modelul ales este compatibil cu persoana si sa nu traim in rasparul nostru, doar pentru ca asa este la moda sau ca asa sint prescriptiile culturale.

Rep.: Nu inteleg, sinteti feminista? Ne-ati spinzura, pe noi, barbatii, de propriile mindrii?
A.L.: Nici vorba, poate cel mult sint feminista soft si oricum sint mama de baiat, asa ca ma uit si in ograda celuilalt sex si nu gasesc ca e prea usor.

Moni si Nicoleta

Rep.: Singurul succes la femei este, de fapt, succesul care ne place: Monica Columbeanu la banii lui Irinel! Nicoleta Luciu cu sinii ei mari, cei mai mari din Capitala si din orasele mari!
A.L.: Cineva a folosit o expresie caraghioasa si nevulgara - daca unii o gasesc vulgara, e treaba lor: daca un barbat vrea „sa stea cu capu-n chilotii mintii unei femei“, e foarte bine. E treaba lui. Numai ca ce femeie-ti alegi ca barbat si ce barbat iti alegi ca femeie este simptomatic pentru cel care alege.

Succesul ca femeie este altceva decit succesul ca femeie de succes. Si sint sigura ca orice femeie de succes ar alege succesul ca femeie. Fiecare sa inteleaga acest lucru cum il duce mintea.

(Versiunea audio, pe blog-ul Istodor de pe www.facemcatavencu.ro)

marți, 10 februarie 2009

In memoriam Marian Cozma


E nedrept cand un tanar moare. E nedrept ca un parinte sa isi inmormanteze copilul. E si mai nedrept cand vrei sa faci un bine si esti "rasplatit" cu moartea pentru asta. Poate firul vietii lui a fost prea scurt, poate i l-a scurtat individul care l-a injunghiat, poate asa i-a fost scris, Marian Cozma a mai fost injunghiat in urma cu ceva ani. Oricum ar fi, este extrem de dureros! Nu l-am cunoscut, dar plang odata cu tatal lui care ii indeamna pe parinti sa nu-si lase copiii sa plece de langa ei. Cred ca nu are importanta unde esti, pe ce teritoriu, strain sau natal, important e sa nu ajungi pe teritoriul mortii...
In ultimele saptamani au fost atat de multe nedreptati prezentate la stiri, incat sunt foarte revoltata. De ce mor oamenii din cauza medicilor care afiseaza o indiferenta condamnabila fata de boala, doar pentru ca ei s-au dezumanizat? De ce au murit oameni care au sarit in ajutorul altor oameni? Ah! Cat imi doresc sa existe justitie divina si acum, dar ACUM sa se reinstituie pedeapsa cu moartea!! Moarte pentru moarte, asa imi vine sa strig! Sa se dea un exemplu si nemernici ca aceia care au ucis la Brasov sau la Veszprem sa nu mai indrazneasca sa poarte cutit sau orice fel de arma! Dar traim intr-un stat civilizat, iar eu am fost educata sa cred in prezumtia de nevinovatie, sa cred ca exista institutii care vor cerceta si judeca... asa incat sper ca politia va face dreptate. Dar, parca nu e de ajuns, gustul amar persista... si este un gust al deznadejdii, al disperarii la gandul ca se va mai intampla, ca un alt Marian Cozma va muri injunghiat, ca un alt tata cu lacrimi in ochi si voce sugrumata de durere va vorbi demn despre tragedia care il ucide si pe el picatura cu picatura. Fiul lui a devenit un erou, dar il duce acasa intre patru scanduri.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe Marian!

Tu


Da, tu, tu esti vinovat ca timpul nu vrea sa se odihneasca sau ca ploaia nu poate sterge urmele pasilor tai prin viata mea. Tu ai navalit ca o furtuna, ai ocupat loc in primul rand, nu ai vrut sa astepti sa se umple scena si ai grabit inceperea spectacolului. In fata ta, unicul spectator al destinului meu, s-a ridicat cortina si alter ego-ul meu s-a multiplicat conform fiecarei dorinte a ta. Tu erai papusarul, iar eu marioneta. Ca au fost bine jucate rolurile sau nu, ai decis tot TU. Si pentru ca ai venit prea devreme, TU ai plecat prea devreme...

luni, 2 februarie 2009

Va rog sa cititi articolul de mai jos. Veti intelege de ce Eminescu a fost persecutat polititc. NU A AVUT NICIO BOALA VENERICA SI NICI NU A FOST NEBUN! A MURIT IN ALTE CIRUMSTANTE DECAT CELE DESPRE CARE PROFESORII IGNORANTI I-AU INVATAT PE ELEVII CARE ASTAZI SUNT ADULTI. Eminescu merita osteneala de a descoperi adevarul despre viata si activitatea de jurnalist politic. Si atunci exista poltie politica, si atunci aveau metode potrivite de a anihila orice incercare de a dezvalui intrigi politice. Eminescu a fost o victima a lui Maiorescu si a acolitilor acestora.

vineri, 23 ianuarie 2009

Poveste



Sa zicem ca... a fost odata ca niciodata o fetita nascuta in ianuarie, chiar de Sfantul Ion, asa ca parintii s-au gandit muuuuult si i-au pus numele Ioana...!?! Crestea copilasul, cum creste orice copil, cand a implinit un an a inceput sa mearga si sa spuna celebrele cuvinte "mama" si "tata". Avea un frate mai mare, asa ca parintii stiau foarte bine care sunt etapele si nu mai priveau atat de uimiti primii pasi de care ea, de altfel, era tare mandra. Treptat universul s-a dovedit a fi mai mare decat curtea casei, fiindca a facut o calatorie interminabila la oras, capitala spuneau cei mari care o tineau in brate. Nu prea intelegea ea ce inseamna, dar era clar ca nu era vorba nici despre Miti, pisica pe care nu o suporta fiindca a zgariat-o si nu doar o data, nici despre Lupu, cainele care o lingea mereu pe fata. Urma sa descopere mai tarziu ca de acolo mama si tata ii tot aduceau dulciuri, fructe si tot felul de jucarii, asa ca orice calatorie la oras era de bun augur. Dupa cateva luni, intr-o noapte rece de octombrie, un vecin le-a trezit pe mama si bunica ei. Dintr-o data au inceput sa planga si sa se agite, sa-si smulga parul din cap, ea se uita mirata si a inceput sa planga. Poate asa va intelege ma bine ce se intampla. Din pacate nu, insa o spaima ii ingheta inimioara de un an si noua luni... Au imbracat-o si pe ea si au plecat cu nenea pana intr-un sat vecin, acolo era multa lumea adunata in jurul unui morman de fiare, care a fost candva o masina. Da, la volanul masinii fusese chiar tatal ei care acum o privea de sus si se gandea la viitorul ei si al fratiorului ei. Va trebui sa aiba grija de ei, sa ii supravegheze, sa le indrume pasii de acolo, din ceruri...
Anii au trecut, ea are cinci anisori acum, e vesela, e crescuta de sora tatalui ei, care o considera propria fiica. Mama naturala a renuntat cu greu la ea, dar si-a dat seama ca langa matusa Dana ii va fi mult mai bine, fiindca ea e singura si ii poate oferi totul, asa ca trebuie sa renunte la sine, sa nu fie egoista si sa o dea pe Ioana, dar ce greu este cand fetita se agata cu mainile de gatul mamei... Sufletul este sfasiat in mii de bucati, lacrimi mari se rostogolesc si o intebare nu-i da pace: DE CE? De ce destinul este atat de crud, de ce s-a mai nascut daca nu poate fi langa ai ei, de ce i l-a luat Doamne, Doamne pe tata? Desi au trecut mai bine de trei ani, ea inca il mai cauta pe tatal ei pe sub pat. Ziua este atat de bine, danseaza, canta la o chitara imaginara si vrea sa devina doctorita ca sa il invieze pe tatal ei, nestiind ca nimeni nu poate face asta si ca doar ea va putea ajunge candva la el, invers nu se poate...
A mai trecut un an, era rasfata si in centrul atentiei buncii si "mamei" ei, matusa Dana. La un moment dat, isi face aparitia un barbat in casa si chiar se muta cu ea si cu "mama" ei, ba mai mult il aduce si pe fiul lui, mai mic decat ea cu sase luni. Hm! Il mai cheama si Ionut, desi nu s-a nascut de Sfantul Ion! Pe teritoriul ei a aparut un intrus! Desigur ca prima intalnire s-a transformat intr-o bataie in toata regula. L-a cam dovedit, dar nu a fost laudata, din contra certata. Apoi s-au mutat ele la ei. Iar acolo nu i-a mai placut deloc, fiindca nu mai avea o camera doar a ei, iar in curtea imensa erau tot niste patrate mari si albe despre care a aflat ca poarta numele de marmura. Mai era niste oameni care transformau acele bucati in cruci si postamente. Oribil sa fie inconjurata de asemenea obiecte. Cu timpul s-a obisnuit, dar a uitat sa rada... Doar bunica ei o mai iubea la fel ca atunci cand s-a nascut. Mama tatalui ei vedea in ea asemanari izbitoare cu fiul ei: acelasi zambet, acelasi par ondulat, aceeasi gropita in obrazul drept, aceeasi alunita deasupra sprancenei drepte... Se certa des cu Dana din cauza lui Mihai, sotul ei, care a facut-o sa se indeparteze fara sa vrea de ea si de ceilalti membri ai familiei. Matusa Dana era dedicata trup si suflet noii familii, iar Ioana facea parte din vechea familie, chiar daca era prezenta si in mijlocul lor. Le incomoda uneori intimitatea. Daca in primul an de viata a avut numeroase jucarii, acum sigura ei papusa era aceea facuta de bunica ei din carpe si cat o mai iubea... de fapt le iubea pe amandoua, pe bunica si papusa. Timpul trece oricum, chiar daca esti fericit, chiar daca suferi. Ea a crescut si au crescut si responsabilitatile: curatenie in casa si in curte, aprovizionari din magazinele orasului-capitala in care locuiau de cand avea ea sase ani.Desigur si temele trebuiau facute, chiar daca nu era intrebata de note, reusea sa fie printre premianti. A fost dureros cand, la sfarsitul clasei a IV-a a luat premiul intai, iar "mama","tatal si "fratele" ei au plecat intr-o mica vacanta chiar in ziua in care se acordau premiile de sfarsit de an. Doar bunica Dumitra a fost langa ea si s-a bucurat si a fost mandra ca are o asa nepoata. Ea ii aducea fructe proaspete de la tara, o vizita la scoala, ii dadea bani de buzunar si o intreba ce simte. Ce viata trista a avut si bunica Dumitra! A avut un sot care o batea de fiecare data cand se imbata. Intr-o seara a batut-o atat de rau, incat a fost dusa cu salvarea la Urgenta. Nenorocitul ii batuse un cui in cap, dar a scapat cu viata. Trebuia sa aiba grija de copiii fiului ei! Fratele Ioanei a ramas cu mama lor, dar dupa un timp a vrut sa stea cu mamaia, pentru ca era alintat si iubit. Mamaia a avut un suflet mare si poate e acum un inger langa tatal Ioanei.

miercuri, 21 ianuarie 2009

De ce?


Nu mai vreau sa risc! Am nevoie de certitudini! Dar cred ca ar fi mult prea plictisitor fara o doza minima de risc. Nu as mai reusi sa evadez din banal si desuetudine. Hm! Dar nici nu mai vreau sa sufar, fiindca gestul a fost interpretat gresit, fiindca nu am reusit sa transmit exact ceea ce simt sau doresc. Iata noua mea problema: nu ma mai pricep sa "risc", dar oare mai stiu ce vreau?? Am nevoie de o noua introspectie. Mi-ar face bine totusi o mica "victorie", dar ea se incapataneaza sa intarzie.

vineri, 2 ianuarie 2009

Atena, oras al contrastelor


































































































































A fost o saptamana de vis la Atena. Am vizitat tot ce mi-am propus, ba chiar mai mult. Excursia de o zi pe insula Aegina, schimbarea garzii de la Parlament, din Sintagma Square, strada Ermou, Plaka - zona turistica de la baza Acropole, Parthenonul, Erechteionul, Kifissia sunt doar cateva zone sau obiective turistice vizitate, pe langa muzee si bazar. Am fost cazati la un hotel din Psirri, zona pitoreasca din centrul Atenei, unde se mananca foarte bine si se pot observa obiceiurile grecesti. Ce mi s-a parut inedit a fost faptul ca ei impart mancarea, nu isi comanda fiecare felul lui in functie de ce preferea pe moment. Portiile sunt asezate la mijlocul mesei si mananca toti, impartind veseli si galagiosi. Apa este din partea casei, imediat ce te asezi la masa ospatarul aduce o sticla si este atent sa nu cumva sa-ti lipseasca ceva si nu stiu cum face, dar vine exact la timp, dupa ce ai hotarat ce vrei sa comanzi. Apoi plimbarile lungi prin orasul agitat si plin de comercianti, chioscurile si tarabele intalnite la orice pas, bisnitarii asezati in fata magazinelor cu produse de firma de pe strada Ermou, palmierii si porumbeii care iti mananca din palma, pisicile grase si hranite dintr-un fond special creat de o fundatie care se ocupa de cainii si pisicile citadelei, restaurante de lux asezate langa maghernite parasite si neingrijite, imobilele vopsite in culori vii si construite in acelasi stil arhitectural, strazile inguste si vestigiile istorice pretuite si valorificate si multe alte aspecte si elemente specifice Eladei, totul iti creaza impresia ca esti intr-un loc special de care este usor sa te indragostesti si pe care de-abia astepti sa-l revezi.

Calatoria cu avionul imi ofera de departe cea mai placuta senzatie de fiecare data. Desi am rau de inaltime, intotdeauna imi aleg fotoliul de langa fereastra si privesc petele de culori sau luminile ce amintesc ca acolo, undeva la vreo 10.000 de metri distanta sub mine, oamenii se cearta, se impaca, se iubesc, rad sau plang, iar eu zbor printre nori...
La multi ani! Va doresc sa aveti un an in care sa visati suficient de mult incat sa aveti ce implini!