Luna de septembrie

E noapte tarzie de septembrie cu neguri dese si abrupte, in care doar pasii se aud in tacerea grea si densa ce invaluie siluete cenusii. Singuratati ratacite se chem laolalta, dar glasurile sunt atat de ragusite de miile de strigate din miile de nopti de septembrie, incat de-abia se mai aud, iar in curand doar un cunoscator va putea citi de pe buzele crapate de gerul naprasnic al insingurarii. Luna se ridica timida peste negurile incrancenate si incearca sa sparga intunericul, trimitand sageti mult prea ascutite catre neantul absurd de negru, dar sunt atat de subtiri incat ele nu pot despica nici macar o patrime din glodul indoliat. Tacerile sunt adanci, reci, distante si indiferente, orgolioase si profund marcate de satisfactia puterii asupra slovelor ascunse in spatele hartiei cenusii. Dintr-o data se aud bataile ritmice ale unei inimi ramasa in afara trupului ce paseste si el cadentat catre un nu stiu unde dintr-o nu stiu care lume. Fulgere de foc aprind cerul descoperind o luna rotunda si clara de septembrie pentru o clipa atat de efemera, incat parca nici nu a fost. Neguri grele si dese invaluie orizontul unor ochi de vultur ce cauta un nu stiu ce dintr-un nu stiu care loc... Si iarasi au fost zamislite o serie de neguri atotcuprinzatoare...

In miez de septembrie

Mi-e frig si vreau sa ma imbrac in haine de dor, sa ma acopar cu paturi de vis si sa adorm pe o perna impletita din fire subtiri de asteptare nefireasca, la o margine de lume unde doar vantul imi poate sopti unde este ascunsa "neadormirea vesniciei", in miez de septembrie. Umbre reci rasar pe dupa stanci de matase, copaci dezradacinati isi cauta izvorul, iarba fuge din calea uitarii, florile de mai s-au ascuns in adancuri cenusii, iar tu... tu de-abia acum te indrepti spre cararea luminata de fulgere desprinse din neguri compacte asezate in straturi groase si rigide. De ce nu deschizi ochii atunci cand sfarami bulgarii de lacrimi cristaline in bolul de marmura ce ti l-au daruit ielele? De ce pisezi tacticos miezul de adevar brut fara sa te intrebi daca nu cumva il doare? AH! Niciodata nu vrei sa asculti glasul ascutit al pietrelor pe care nu ai calcat vreodata. Bine, stiu ca tu mergi pe carari de nori si trimiti sageti catre soarele revoltat de indrazneala ta, dar fii linstit, nu mai are puteri, in curand va apune si pana dimineata va uita, fiindca dincolo il asteapta o lupta continua cu vremea buna... buna de sters gandurile negre ale mele, ale tale... Mi-e frig si vreau sa fiu imbracata in haine impletite din fire de dor si spalate in vis de septembrie....