Jocul de-a vara uitata-ntr-un colt de amintire

Jocul de-a vara uitata intr-un colt de amintire este intotdeauna incitant, pentru ca te determina sa te gandesti la tot ce vrei sa uiti si nu poti, la tot ce ai uitat, dar vrei sa iti amintesti, la tot ce ti-a scrijelit retina memoriei pentru totdeauna sau pentru o clipa. Si nu stiu cum se face, dar intotdeauna doar iarna iti vine sa te joci de-a vara uitata intr-un colt de memorie. Te uiti si tu pe geam, privesti nametii de zapada imaculata care va deveni in scurt timp patata de stropii de noroi aruncati de masinile care se reped bezmetice prin traficul enervant si, cum privesti asa intens albul acela pufos, iti vin in minte tot felul de ganduri care incep sa joace o hora a ielelor ametite de gustul fructelor de asta vara... Si cum mai toate fructele de asta vara sunt interzise, n-ai ce face si te apuci sa depeni amintiri, ca mamaia care statea la gura sobei cu usa deschisa din care topaiau din cand in cand scantei pe covor ca sa o trezeasca din visare, numai ca pe tine nu te trezeste jaraticul din soba, ci farurile masinilor care parca si-au luat si ele zborul intr-un joc de-a v-ati ascunselea prin trafic, iar de aici pana la caii verzi si nuca din perete mai e un pas... ai grija, totusi, pentru ca in jocul asta de-a vara uitata intr-un colt de amintire exista reguli clare pe care, daca le incalci, risti sa ramai prins pentru totdeauna in capcana timpului mult prea efemer. Care reguli? Pai, daca nu le stii, mai bine nu intra in joc!

Intoarce-te cand dorm...

Lasa-ma sa visez ca vei fi aici si maine, ca voi adormi vegheata de privirea ta albastra umbrita de ganduri pe care nu le cunosc si ravasita de framantari inchise cu sapte lacate ma voi trezi privind siroaiele de ploaie care se scurg pe geamul tau... E atat de liniste... O tacere profunda marcheaza teritoriul dintre mine si tine... Esti aici, ne tinem de mana, dar nu reusesc sa te vad prin ceata sufletelor noastre. Lasa-ma sa visez ca nu vine iarna, ca departarile se vor apropia, ca singuratatile se vor regasi pierzandu-se de atata cautare... Nu vreau sa stiu ca jumatatile nu vor deveni niciodata un intreg, ca visele nu devin realitate, ca azi nu va fi si maine... Si... daca pleci, intoarce-te, dar cand dorm si visez ca nu ai plecat...

Nu-i asa ca ma crezi?

E noapte, o noapte plina de stele si vise ce se topesc sub atingerile tale, luminand cuvertura innegurata a cerului. Emotia e atat de mare si atat de fireasca, incat totul e tacere... Farame de dorinte nespuse isi fac locul printre cuvinte amagitoare, iar privirile nedumerite se lovesc unele de altele. Vara e pe sfarsite si poezia la fel...
Lumini si umbre tresar intr-un dans al amintirii, rostogolindu-se fara oprire si lovindu-se de pantoful tau sport. Cu un zambet in coltul gurii, opresti tavalugul de intrebari si raspunsuri, oferind in schimb liniste. Nu-i asa ca ti-e dor de imbratisarile tarzii, in miez de septembrie?
Ce luna plina si rotunda se taraste pe cer!
Stiai ca in ea s-au refugiat toate dorintele neimplinite, iar la echinoctiu o fecioara cu parul negru ca noaptea si ochii ca marea deschide cutia viselor, eliberandu-le si dandu-le sansa de a deveni realitate? Te uiti in ochii mei..., nu-i asa ca ma crezi? Stiu ca sunt o optimista incurabila!
Mai bine ne plimbam pe alei neumblate si ascultam cuvinte nerostite inca.

Vacanta

De doua zile sunt in Bulgaria, nisipul e mai fin, marea mai verde si pe alocuri mai neagra decat aceea pe care o stiu de o viata. E liniste. In spatele hotelului este un parc cu piscina, loc de joaca pentru copii, mini teren de golf si alei luminate de felinare discrete. pentru a ajunge la plaja trebuie sa strabat parcul si sa cobor cateva trepte... E atat de bine aici!

Cantec de gasit

Ratacesc pe strazi luminate de gandul tau, iti adulmec mirosul si ma indrept grabita spre canapeaua de vise de pe care urmarim filmul de pe HBO. Tu tii ca de obicei telecomanda si schimbi canalul in timpul reclamelor, iar eu uit sa imi intorc privirea spre ecranul televizorului fiindca sunt prea ocupata sa te privesc. Sunt atenta la respiratia ta care ma hipnotizeaza si ma transpune intr-o lume care nu mai este a mea... Ochii tai mari au genele atat de negre, incat odata cu ele se trage perdeaua de nori de deasupra lunii, iar razele ei iti lumineaza chipul. Zambesti si imi spui sa am grija sa nu te trag cu totul in sufletul meu, pentru ca vrei sa te duci maine la serviciu. Iti cunosc fiecare petec de pe creierul tau cu atat de multe circumvolutiuni , incat ma curentez mereu cand incerc sa despic firul in patru. In tot acest timp, fereastra este deschisa iar mie imi este frig, ca de obicei. Tu te hranesti cu frig si ploaie, iar eu cu raze de soare si temperaturi de peste 30 de grade Celsius... Tu preferi dramele, eu comediile, dar amandoi radem cu pofta de stangaciile mele... Sa stii ca nici acum nu am invatat sa gatesc.

Scor alb

Pasii strainilor calca peste covorul de amintiri lucrat cu migala si asteptare, iar moliile trag cu dintii de colturile hranitoare ale acestuia razand in coltul gurii fericite ca au mai castigat o lupta... Hohotele ascutite ingheata sira spinarii, pentru ca sunetele se izbesc de invelisul de otel al incapatanarii mele, tale... nici nu mai stiu care este scorul, o fi remiza... sau unul dintre noi a abandonat din cauza unei accidentari mai vechi...? Arbitrul ce spune? A adormit numarand: 100 de oi au sarit gardul, 99 de oi pasc linistite, 98 de miei ratacesc pe campii, 97 de lupi hrapareti pandesc in intuneric, iar noi ne jucam de-a v-ati ascunselea. Cine nu e gata?

Ploua cu pozele tale, imagini in alb si negru desprinse din catapeteasma cerului acopera pamantul...
Ce ziceai? Iti place iarna? Iubesti frigul? Ah, da... iarna aceea din mai...

Muzica si miros de tei

Monotonia sparta de surprizele oferite de hazard este cea mai placuta. Asa a fost aseara... cand am intalnit o muzica de calitate imbratisata de o caldura molesitoare si miros de flori de tei. A aparut Strauss in calea mea, dar nu doar unul, ci tata si fiu care au acompaniat gandurile mele, iar emotiile mele au valsat indragostite pe aripi de incantare. Zambetul nu a mai vrut sa ma paraseasca, iar visele mele au dansat pe "Voci de primavara" si "Fara griji"...
Am plecat cu nevoia de a reveni... Mai vreau si... TE vreau...

Soare si zambet

Te vad trecand prin vieti colorate de rasete ce opresc tic-tacul monoton al trenului care a uitat sa opreasca in gara. Peronul e gol, soarele incalzeste inimile celor care nu au mai avut rabdare sa astepte. Scartaitul rotilor din fier ale vagoanelor se aude, dar nimic nu apare in zare, de atata vreme circula acest tren fara oprire, incat s-a volatilizat, se aud insa si acum rasetele si ticaitul ceasului care a stat. Umbrele oamenilor care au plecat se mai vad inca pe pavajul din gara. Cativa copii bat mingea, iar mamele lor striga la ei sa aiba grija la sinele de tren. Undeva, mai departe un grup de barbati discuta aprins despre politica, iar o batranica isi tine de mana nepoata pe care nu o lasa sa alerge fiindca isi murdareste rochita. Timpul le zgarie amintirile, iar soarele distruge tristeti si regrete. Rasete si chipuri impietrite intr-o veselie molipsitoare.
Semaforul a uitat si el sa isi schimbe culoarea. A ramas pe verde... Cat de mult verde e anul acesta, iar daca trenul ar opri cred ca si el s-ar inverzi...
Soarele isi pune coroana si trage perdeaua de nori.