O zi dulce amara

O raza de soare imi gadila pleoapele avide de somn, telefonul s-a trezit din asteptare si ma striga, iar eu, incapatanata, imi pun perna pe cap, trag si cearsaful, intind o mana, cred ca stanga, si apas cu nerv pe tasta care opreste glasul ascutit al desteptatorului. Ce bine e! E cald, somnul ma ia din nou in stapanire, pleoapele devin usoare ca un fulg, iar eu pornesc intr-o calatorie binecuvantata pe aripi de vis... Si cum cutreieram linistita pe carari onirice, parca ma trage ceva in jos si, vai! ce sunet strident imi sparge timpanele? Unde e perna? Unde e telefonul? Ce arde? De ce atat de devreme? Iar trebuie sa ma trezesc?? Off! Diseara voi adormi la 22.00 ca un prunc! De-abia astept sa ma bag in pat diseara, nu mai citesc nimic, nu mai ascult nici muzica, iar Badea, sa ma ierte, dar o sa faca rating si daca nu ma uit eu la el! Am pornit ca un robot si cu o jumatate de ochi deschis incerc sa ma feresc de obstacolele din drumul spre baie, bucatarie si iar baie, apoi ma arunc in niste haine. Deschid si celalalt ochi, mda se asorteaza hainele. Ma mai si machiez. Uf! DE CE TREBUIE SA PLEC LA SERVICIU??? Ah, da, ca sa am cu ce sa-mi cumpar haine, cosmetice, parfumuri, bijuterii, incaltaminte, genti, carti, sa-mi platesc facturile, sa inchiriez bicicleta si pentru altele... Diseara promit ca adorm la 22.00, cel tarziu! Nu mai stau pana la TREI dimineata! Nu, nu! Eh! Ziua a fost dulce si amara la serviciu, cu vesti bune si stres, ca deh, asa e fiecare zi de luni. A venit seara! E ora 22.00, eu... sunt la serviciu. Nu-i nimic, voi pleca intr-o jumatate de ora, iar la 23.00 ma bag in pat si... somn de voie! E 22.30, acum inchid calculatorul si pleeeeeec acaasa! De-abia astept sa adorm. Dush si SOMN!! Mai e putin, am ajuns la Titan, e ora 22.45, hihihi, in 30 de minute voi fi in pat! In sfarsit acasa, la dush cu mine! Ah, dar cata energie am, nu mi-e somn deloc, ia sa intru un pic pe internet. Hahaha, ce prezentare amuzanta a tinut Cabral astazi. E genial omul asta! Iar Chirila gaseste un termen de comparatie al publicitatii cel putin interesant :D si Voiculescu, ce spirit tanar! Ia sa vedem ce mai gasim pe site-urile de showbiz, iar Badea vorbeste despre Ridzi... pe muzica de la radio Zu... E devreme, e doar 00.20 si am atata energie! Daca adorm la 01.00, prind 7 ore de somn, e suficient!

Emotie si asteptare :))

Mi-ar placea sa ma indragostesc ca la 20 de ani... Sa simt din nou fiorii emotiei de a-l vedea, sa adorm si sa ma trezesc cu el in gand, sa ma pierd in ochii lui si sa cred ca vom ramane imbratisati cel putin o viata... Mi-ar placea sa mai cred ca dragostea invinge totul si ca iubirea este un sentiment care dureaza o vesnicie... Mi-ar placea...
Dar realitaea este departe de asteptarile de la 20 de ani. De fel sunt pragmatica, numai ca am avut o slabiciune. Mi-am dorit sa traiesc o iubire ca in povesti, pe de o parte, iar pe de alta parte mi-a fost foarte teama sa exprim tot ce simt, sa arat ca sunt dependenta de El, asa ca m-am retras si am depus la loc ascuns cele mai nedeclarate sentimente de dragoste. Asa am inteles eu, candva, ca ma pot feri de suferinta, m-am transformat intr-o persoana rece, distanta, indiferenta, in aparenta. Acum vorbesc si scriu despre fiecare senzatie, stare sau sentiment fiindca il traiesc la intensitate maxima, il pretuiesc si trec mai departe. Sunt asemenea unui burete care absoarbe fiecare senzatie, fiecare traire ca si cand ar fi ultima. Este adevarat, o vreme ma hranesc cu amintirea clipei care devine o rememorare placuta depusa in catastiful curatat mereu de praful uitarii... Acum nu mai cred in cavalerul salvator si nici in iubire, cred doar in mine si in prezent. Maine va fi mai bine, cu siguranta, dar astept sa devina azi ca sa-l traiesc. Acum sunt multumita de mine, impacata cu mine si asta conteaza cel mai mult. El va contibui doar meteoric la completarea starii mele de bine. Atata tot!

Senzatie de catifea

Vantul imi umbla alene prin pletele negre ca noaptea, obrajii imi sunt rosii ca merele de toamna, privirea imi sclipeste a incantare, o alta senzatie de catifea mi se ofera pentru a o redescoperi... :)))) Sunt asa de fericita ca am retrait sentimentul libertatii datorita unei banale plimbari cu bicileta :))Uitasem senzatia de gol in stomac provocata de viteza bicicletei si de testarea reflexelor atunci cand apare brusc cineva in fata ta... Mintea se goleste de grijile de peste zi, planurile se ascund intr-un cotlon, iar dorurile isi pierd din intensitate atunci cand sunt pe bicicleta... Ma simt de parca as pluti deasupra lumii cenusii, lacatele care mi-au ferecat zborul s-au spart si din carcerele sufletului au evadat sperante cu iz de implinire...
Ce frumos ar fi daca povestea mea ar putea fi continuata in acelasi stil, dar TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE CONSUMA TOTI NERVII!!! Locuiesc in Bucuresti. Spre bucuria mea s-au amenajat niste piste pentru biciclisti, dar spre ghinionul meu, aceste piste sunt folosite de... pietoni, desigur!!! De ce nu le-ar folosi? Doar se dau la o parte daca te vad pe tine biciclist ca vrei sa folosesti spatiul destinat tie. Da, se dau la o parte dupa ce claxonezi si eventual strigi sau chiar urli, ca altfel nu esti auzit, sa se dea la o parte ca nu poti trece de el/ ea. Azi am constatat ca ELE sunt mai prost educate si mai nepasatoare (ca sa nu spun nesimtite) decat EI. Exemplu: de cateva ori in vreo 60 de minute de plimbareala cu bicicleta, mi s-a intamplat sa ma indrept vertiginos si fara intentia de a ma abate de pe pista destinata mersului pe vehiculul cu doua roti catre o duduie care ocupa cu trupul "firav", ce cantarea cu siguranta mai bine de 100 de kg, toata banda "mea". Nici nu clipea si nu facea un pas mai la stanga sau dreapta ca sa ma pot strecura si eu pe 10 cm de pista pe langa ea. DOAMNA astepta sa opresc si chiar sa o ocolesc!, ca deh! e o DOAMNA manierata care merita a fi respectata si cum alftel decat dandu-ma cu tot cu bicicleta din calea DOMNIEI SALE! iar UNA isi invata plodul sa mearga pe banda discontinua ce delimita cele doua benzi ale pistei de biciclete!!! Eu sunt incapatanata si obsnuita sa spun ce gandesc, dar si sa fac educatie, nu degeaba am fost profesoara noua ani! Tocmai de aceea nu am renuntat la dreptul meu si nu m-am dat la o parte din fata duduilor descrise mai sus. Ba pe unele le-am intrebat politicos daca ma vad, fiindca am avut mari temeri ca sunt incapabile sa vada o ditai femeia de 1,74m ( si doar 57 de kg - sunt o silfida :D) cocotata pe o bicicleta, astfel ca tot politicos le-am indemnat sa faca de urgenta o vizita medicului oftalmolog :D.