Jocul de-a vara uitata-ntr-un colt de amintire

Jocul de-a vara uitata intr-un colt de amintire este intotdeauna incitant, pentru ca te determina sa te gandesti la tot ce vrei sa uiti si nu poti, la tot ce ai uitat, dar vrei sa iti amintesti, la tot ce ti-a scrijelit retina memoriei pentru totdeauna sau pentru o clipa. Si nu stiu cum se face, dar intotdeauna doar iarna iti vine sa te joci de-a vara uitata intr-un colt de memorie. Te uiti si tu pe geam, privesti nametii de zapada imaculata care va deveni in scurt timp patata de stropii de noroi aruncati de masinile care se reped bezmetice prin traficul enervant si, cum privesti asa intens albul acela pufos, iti vin in minte tot felul de ganduri care incep sa joace o hora a ielelor ametite de gustul fructelor de asta vara... Si cum mai toate fructele de asta vara sunt interzise, n-ai ce face si te apuci sa depeni amintiri, ca mamaia care statea la gura sobei cu usa deschisa din care topaiau din cand in cand scantei pe covor ca sa o trezeasca din visare, numai ca pe tine nu te trezeste jaraticul din soba, ci farurile masinilor care parca si-au luat si ele zborul intr-un joc de-a v-ati ascunselea prin trafic, iar de aici pana la caii verzi si nuca din perete mai e un pas... ai grija, totusi, pentru ca in jocul asta de-a vara uitata intr-un colt de amintire exista reguli clare pe care, daca le incalci, risti sa ramai prins pentru totdeauna in capcana timpului mult prea efemer. Care reguli? Pai, daca nu le stii, mai bine nu intra in joc!