Parfum de roze albastre

Miroase a roze de august Roze ce mor si se nasc pentru a muri si renaste iar si iar, roze ce aduc parfum de vis, care te coboara sau urca pe taramul sperantei, al dorintei de a fi... Prin orasul cuprins de misterul noptii pluteste miros de roze albastre. Soapte de-abia auzite se tarasc prin intunericul dens si fug catre zari necuprinse, umbrele prind viata, gandurile cotrobaie prin cotloanele mintii aducand in prim-planul cunoasterii senzatii, emotii de mult trecute, ofilite si prafuite. Treptat se deschide abisul melancoliei care trebuie escaladat cu ajutorul gandului ca maine va fi mai bine, ca maine poate "va fi"... Zidurile grele tin pe umerii innegriti de cenusa timpului catapeteasma cerului plin de stele albastre, ele zambesc complice catarandu-se pe razele lunii, poate au aflat ceva, de aceea chicotesc in linistea nocturna...

E târziu. A trecut de mult miezul nopţii, iar somnul se tot lasă aşteptat. Gânduri şi frânturi de imagini revin constant, unele sunt din trecut, altele sunt reprezentări ale viitorului. În jur doar linişte şi adormire, dar undeva în mijlocul oceanului de întuneric, un chip aflat la fereastra deschisă este atras de mirajul nopţii şi al infinitului. Tăcerea este atât de adâncă, încât gândurile par a prinde glas şi viaţă... O fărâmă de fericire vrea, atât, e mult? Oricum nimeni nu poate avea altceva decât cere ea. A fost cea mai fericită femeie din lume cândva, dar parcă a trecut prea mult timp de atunci. Mai vrea! A gustat din paharul întins de o mână înşelătoare şi acum nu mai are linişte până nu va mai bea din cupa plină cu licoarea fericirii...

De ce a muşcat Adam din măr? De ce s-a lăsat ispitită Eva? De ce a existat fiinţa androgină? De ce l-a pedepsit Zeus pe fiul lui Hermes şi al Afroditei fiindcă s-a unit cu Salmakis, alcătuind o singură fiinţă care a întruchipat perfecţiunea? De ce a existat invidia chiar şi în rândul zeităţilor? De ce trebuie să se topească ea de dorul împlinirii prin iubire?

Iubirea, combustibilul sufletului care trezeste dorinta de a uita de tine pentu a te regasi in celalalt, este cauza multor tristeti. Cea mai grea pedeapsa este sa iubesti fara a fi iubit. Uneori cred ca zeitele destinului( Parcele), plictisite de monotonia Raiului, se joaca si incurca firele intentionat fara a se gandi ca timpul este limitat pentru om. Obisnuite cu vesnicia uita ca viata poate dura doar o clipa pentru cel supus vrerii si nehotararii lor. Cautarea poate dura o viata sau o clipa, depinde sub ce stea norocoasa te-ai nascut. Cred ca fiecaruia ii e dat cat poate duce, asa ca cei puternici au mai mult de cautat, sunt supusi mai multor probe si fiindca le trec intotdeauna cu bine tentatia de a ii supune la noi si noi teste este mare. Sa fie acesta motivul pentru care unii par a nu mai ajunge sa intalneasca acea iubire? Atunci poate ar trebui sa mai existe si cate un esec din cand in cand, sau poate ar trebui facut un pact inainte de a porni pe drumul fara intoarcere al cautarii. Sa fie stabilit un numar de probe, de exemplu trei ca in basmul popular, si dupa ce ai parcurs drumul initierii sa ai dreptul la o pauza cel putin. Pauza in care sa te abati de la ruta prestabilita, sa strabati alte alei ca sa cunosti clipa de fericire. Si daca ispitele la care sunt supuse si zeitele detinului sunt mai puternice decat fericirea ta, atunci sa faci o noua intelegere. Alte probe, alte cautari, alte clipe efemere de implinire si tot asa. Se pare ca unora nu le este dat sa parcurga un singur drum, fiindca Parcele sunt nehotarate si tot schimba firele, fiind atrase de spectacolul vietii supusilor lor.

Intalnirea de la birou a decurs ca de obicei, numai ca a aflat ca vinovatul este un copil, un baiat de saptesprezece ani care a facut algeri gresite. Parintii lui sunt foarte ocupati, nu mai au timp sa-l intrebe nimic, vorbesc cu el numai la telefon si uneori duminica la pranz iau masa impreuna. Bunicii care l-au crescut pana la sase ani au murit de mult. La inceput era retras, timid, neincrezator in fortele sale, iar dupa ce a intrat la liceu treptat s-a schimbat. Tatal incepea sa devina mandru de baiatul lui in rarele momente cand reusea sa-i surprinda personalitatea in formare, iar mama nu mai punea pret pe notele care altadata erau numai de zece. Nu a alarmat-o faptul ca in clasa a noua a ramas corigent in primul semestru la matematica, bine ca nu a ramas repetent, in viata fiecarui elev mai sunt si experiente din astea si apoi mai este si perioada de adaptare, iar pe de alta parte el trebuie sa le cunoasca pe toate, zicea ea. Numai ca ei nu cunoasteau adevaratul motiv al transformarii lui Marius. In clasa a noua a ajuns intr-o clasa in care erau mai multi baieti . Desi distant la inceput, in timp s-a imprietenit cu doi dintre ei, Radu si Bogdan, si au devenit de nedespartit.
Parintii lui Marius au vrut sa-i cunoasca, asa ca de cele mai multe ori, dupa ore veneau la el acasa, mai ales ca ai lui ajungeau tarziu. Preocuparile lor erau firesti, teme, muzica, filme…Dar ca in orice lucru bun, torul are un sfarsit. Parintii lui Bogdan au divortat. El nu intelegea de ce si a considerat ca o parte din vina o are si el. Norocul lui a fost ca ii avea pe cei doi prieteni si li se putea destainui. Copii fiind si ei nu puteau oferi raspunsuri intrebarilor lui, asa ca au crezut ca mai bine este sa incerce sa uite. Astfel ca au inceput sa mearga la petreceri. In fiecare weekend colindau prin oras, prin cluburi sau pe la prietenii care se distrau in lipsa parintilor, cum stiau ei mai bine. Noaptea ii gasea intotdeauna pe strazi, cu tigara in mana sau cu sticla de bere. Parintii lui Marius erau de accord sa se distreze pentru ca daca nu face asta acum, atunci cand? Dupa ce va avea un serviciu? In timp berea nu a mai fost suficienta, tigara nici atat. Au cunoscut la una din petreri niste indivizi care fumau niste tigari ciudate si pareau extreme de relaxati si liberi, la inceput au rezistat tentatiei, dar dupa ce a murit sora lui Radu cu prima ocazie au vrut sa evadeze din lumea asta atat de urata. Ce rost are sa fii constient si sa suferi, mai bine sa plutesti fara griji asemenea celorlalti… Parintii… de ce ar trebui sa stie si oricum nu le pasa, cand i-au intrebat ultima oara ce se intampla cu adevarat la acele petreceri? Cand l-a sunat tatal lui Marius sa ii ceara sa vina acasa la ora fixata. Si apoi ce rau sa faca acele tigari, se pare ca din contra induc o stare de bine…
Dupa prima tigara au mai venit si altele, iar de la tigari au trecut la heroina. Cumplita decizie, din acel moment nu au mai avut liniste. La inceput le ajungeau banii de buzunar , dar dupa cateva luni doza a fost dublata, apoi triplata. Stiau unde sunt banii parintilor , iar acestia parueau a nu observa ca numarul lor scade pe zi ce trece. Dupa alte cateva luni, o vecina in varsta suna la usa familiei Dumitru, parintii lui Marius. O cheama rusinata pe doamna Dumitru soptindu-i ceva ce pare sa o ingrozeasca, totusi nu poate fi adevarat, cu siguranta aceasta vecina se insala, Marius nu se drogheaza, cu atat mai putin in spatele blocului si chiar atunci. Se duce ravasita la geamul deschis. Razele lunii dezvaluie chipului ei ingrozit o scena terifianta. Radu, Marius si Bogdan isi injectau lichidul ucigator. Au urmat saptamani la clinici de dezintoxicare, promisiuni si lacrimi, dar de fiecare data o noua recidiva ii impingea pe cei trei si mai mult pe marginea prapastiei. A fugit de nenumarate ori de acasa, de scoala nici nu a mai fost vorba. Se intorcea numai cand nu mai avea bani. Intr-o noapte a gasit-o acasa doar pe mama lui. Tatal era plecat int-o delegatie de doua zile. I-a cerut bani, ea nu a vrut sa-i dea fiindca stia cum ii va cheltui. Mai intai a tipat la ea, apoi a impins-o, ea tot nu ceda, dar de teama a iesit din casa. La lift a ajuns-o din urma, chipul ii era transfigurat, iar privirea plina de ura, in mana dreapta avea un cutit. Femeia a inceput sa tipe inspaimantata si spre norocul ei au iesit vecinii care au salvat-o. Au urmat alte saptamani la clinica de dezintoxicare. Tatal lui Marius nu mai voia sa auda de el, dar mama regreta amarnic clipele de inconstienta cand nu l-a supravegheat si incerca sa-l salvze pe fiul ratacit pe drumurile necrutatoare ale alegerilor gresite. L-a vizitat zilnic si vedea cum incepe sa-si revina si ca de fiecare data spera ca va fi bine… Iluziile ei au fost spulberate mult prea repede. A fost prins dupa ce a ucis un tanar… Era imbracat cu haine zdrentuite, ochii erau incercanati, mainile tremurande pastrau urmele intepaturilor mortii. Privirea lui cauta ajutor. Asa a juns in biroul Ioanei. Parintii reusisera sa il scoata pe cautiune si aveau nevoie de un avocat foarte bun. Drama copiilor o impresioneaza puternic. Nu este primul caz in care este nevoita sa apere un adolescent. Ei au mari probleme de adaptare, iar daca sunt nesupravegheati panta descendenta este mult mai abrupta si caderea mult mai dureroasa. Asa se intampla si acum.
Seara o prinde din nou la birou studiind cazuri asemanatoare si incercand sa incropeasca pledoaria de deschidere a procesului. Totusi este tarziu si trebuie sa ajunga acasa. Are timp la dispozitie si mai trebuie sa astepte rezultatele investigatiei detectivului cu care lucreaza de ani buni si care i-a spus ca ar fi bine sa studieze si el cazul. A avut adesea surprize favorabile clientului ei dupa ce a aruncat si el o privire la locul faptei. Are incredere deplina in acest om grizonat si trecut prin multe.
E liniste, doar pasii ei se aud pe culoarele lungi ale cladirii moderne. Portarul aproape adormit o saluta politicos. Noaptea domneste in deplinatatea ei. Luna rotunda adaposteste tristeti si bucurii, ocrotindu-le sau dezvaluindu-le dupa cum ii este vrerea. Destinele se impletesc sub lumina ei. Oare soarta ei este presarata si cu implinirea acelei dorinte? Oare la ce trebuie sa renunte pentru a obtine ce doreste? Cu cine trebuie sa faca un pact? Si-a promis ca nu se va mai gandi, dupa noaptea trecuta cand, de-abia spre dimineata a reusit sa adoarma din cauza dorintei care ii mistuia sufletul. Ar vrea sa fie fericita si asta s-ar putea intampla numai daca…ar mai iubi o data. Dupa ce Tudor a renuntat la iubirea lor, a crezut ca nu va mai fi in stare sa simta aceasta nevoie. A fost convinsa ca a fost golita de tot ce inseamna sentiment, dar, pentru ca omul este condamnat sa-si caute jumatatea, in timp a inceput sa viseze din nou, iar dorinta de implinire este din ce in ce mai puternica. Nopti intregi se gandeste la acela care o va face fericita, dar se pierde zilnic in rutina serviciului si la binele altora care primeaza… Tacerea devine apasatoare, umbrele prind viata in penumbra noptii si teama se cuibareste in sufletul ei. A avut noroc pana acum si a traversat parcul cu bine, desi intr-o seara a fost cat pe ce sa fie atacata de un individ care a aparut de nicaieri in spatele ei. Norocul ei a fost ca barbatul era imbracat cu un trening de fas, astfel ca la fiecare pas zgomotul se auzea puternic in tacerea noptii. I s-a parut ciudat ca dintr-odata a inceput sa auda fasaitul treningului care mergea in ritmul pasilor ei. Era la cativa metri de intrarea in imobil si era foarte speriata, nu credea ca va scapa de atacul iminent al barbatului. A incercat sa gaseasca cheile in geanta mare cu gandul sa se apere, dar si sa-i dea geanta cu tot ce are daca va avea timp sa “negocieze”. Ca printr-o minune usa imobilului se deschide si vecinul de la etajul unu, un barbat inalt si solid, o lasa sa intre, inchizand usa bine dupa ea. A urcat scarile pe intuneric, nu a aprins lumina dupa ce a ajuns in casa si asa a stat toata noaptea. Atunci si-a dat seama ca este ocrotita de ingerul ei pazitor. Si nu a fost singura situatie cand s-a simtit protejata de soarta.
E trist cand un copil ajunge in situatii dramatice fiindca alegerile lui nu sunt bazate pe rationamente solide, ci doar pe neputinta de a vedea dincolo de gest, pe impresia de razvratire pe care i-o da atitudinea potrivnica regulilor. Adultul ce va deveni acel adolescent va avea un caracter diform, daca nu va fi salvat de o intamplare norocoasa. Din pacate sunt foarte multi care platesc cu tributul nevinovatiei si copilariei linistite ghinionul de a fi vulnerabil si dornic de a afla ce se afla dincolo de granita interzisului, mai ales cand nu exista cineva in preajma lor care sa le explice capcanele razvratirii si ale dorintei de autodepasire. Din cauza complexelor adolescentii iau decizii care sa ii ajute sa devina”cineva”, dar acestea, de fapt, grabesc ritmul firesc al cresterii si ajung sa cunoasca mult prea devreme fructele maturitatii sau sa afle ceea ce nici adultii nu vor sa incerce vreodata: drogul. Cu sufletul apasat de greutatea acestor ganduri, Ioana se apropie de fereastra si priveste cerul limpede pe care domneste luna clara a toamnei imblanzite. Jos, in parc, se zareste o silueta care trece cu pasi rari prin parcul luminat de razele aurii. Pare un barbat inalt, probabil se indreapta si el spre linistea caminului si poate o sotie iubitoare il asteapta acasa. Inca mai viseaza si ea ca va deveni sotie. Acum trei-patru ani era sigura ca la 35 de ani va avea si un copil impreuna cu Tudor. In serile linistite petrecute impreuna vorbeau adesea despre copii. El voia doi baieti si o fata. Ea, mai intai o fata si apoi un baiat. Nu cadeau de acord niciodata. Era subiectul lor preferat cand voiau sa se contrazica. E atat de tarziu si nu reuseste sa adoarma... Aproape in fiecare seara gaseste motive sa se gandeasca la el. Ar trebui sa inceteze. Au trecut totusi trei ani… Cu siguranta el si-a intemeiat o familie cu noua lui secretara, cea pe care mama lui a si placut-o foarte mult. Era mai mica decat el cu doisprezece ani. O blonda apetisanta cu decolteuri adanci, fuste scurte si o peronalitate puternica preocupata mai mult de cum arata. Acum este casnica si il ingrijeste cu drag pe Tudor, sotul ei. Ioana si-a dat seama ca nu l-a cunoscut de fapt cu adevarat pe Tudor si ca nu ar fi putut concura niciodata cu cealalta la statul de sotie si… atat! Cat de superficial a fost Tudor! Nu si-a imaginat vreodata ca are un astfel de sistem de valori. E greu sa recunosti ca ai judecat gresit si ca ai pierdut ani din cauza asta. Ah! Aceeasi dilema: sa fie fericita pentru ca a intalnit IUBIREA sau sa planga fiindca a fost inselata. Dar din cate stie IUBIREA este efemera, fiindca ea este responsabila de existenta fericirii care este rodul clipei vremelnice. Ei bine, ea a cunoscut acea clipa care a dus-o pe Campiile Elizee si acum plateste ca orice muritor care a pasit in locuri interzise. Noaptea este cel mai periculos moment pentru ea fiindca ramane singura cu sine si atunci sunt ridicate toate barierele inimii in linistea adanca a spatiului ei, astfel ca amintirile se transforma in arme ale deznadejdii. Ce bine ar fi daca ar putea uita, numai ca uitarea aduce cu sine anularea eului fiindca el s-a hranit si a crescut cu emotiile trecute. Pe de alta parte dorinta de a uita inseamna sa fii las in fata propriilor slabiciuni. Ah! Cata durere si neputinta zac in sufletul Ioanei chinuit de nevoia de implinire. Si daca nu-l va intalni nicodata? Cu intrebarea aceasta pe buze a adormit. Dimineata cu rutina ei a readus-o in agitatia biroului. Acolo uita de sine si se simte binecuvantata. Dupa ore intregi de munca, seara este invitata la restaurant de niste prietene. E ziua uneia dintre ele si trebuie sa cumpere un cadou. Colinda magazinele arhicunoscute si, incercand sa gaseasca ceva care sa ii placa Andreei, se uita prin toate raioanele, mai putin pe unde merge. La un moment dat, facand o miscare gresita, se loveste de cineva.Uimita de gafa ei ii cere iertare barbatului de care s-a împiedicat. S-au privit în ochi şi, deşi a plecat de langă el, încă îl mai priveste in ochii negri ca noaptea cea mai intunecata, dar îşi rupe privirea dintr-a lui şi o vede şi pe ea. O tânără frumoasă, blondă, veselă, cu ochii albaştri ca ei. Îl ia de braţ şi îl îndeamnă să meargă mai departe. Dar el se uita în urma, parcă a mai văzut-o undeva pe femeia aceasta împiedicată…

Seara este o binecuvantare pentru cel care in timpul zilei bantuie pe strazile orasului viciat, pentru cel care se loveste de egoismul celor din jur, pentru cel care trebuie sa parcurga drumurile batatorite ale orasului animat de dorinta de a gasi calea spre implinire. Seara se retrage in caminul care ii asigura confortul destinderii, al relaxarii, al sansei de a renunta la masca socializarii. Este momentul cand se ivesc adevaratele ispite, cele ale abandonarii in visare. Amintiri mai noi sau mai vechi isi fac loc pe nesimtite trezind emotii care bucura sau intristeaza. Fara de veste un film vechi de zece ani prinde iar viata, iar Ioana asezata in fotoliul preferat isi aminteste de Tudor, barbatul care i-a furat iubirea. Fiori atat de cunoscuti ii strabat corpul, ca de fiecare data nu stie daca trebuie sa se revolte sau sa fie fericita ca a trait IUBIREA. Sentiment care te inalta in al noualea cer sau te coboara in iadul cel mai intunecat. L-a cunoscut in al doilea an de munca. Dorinta de afirmare foarte puternica ii dadea aripi si o energie extraordinara. Dormea patru ore pe noapte si muncea saisprezece. Zilele treceau precum clipele, aproape ca nici nu si-a dat seama cum au trecut primii doi ani. De-abia dupa ce l-a cunoscut pe Tudor, viata a capatat un alt sens pentru ea. Astepta cu nerabdare seara cand se regaseau in caminul lor in care isi traiau feriti si fericiti dragostea. Nicio clipa nu s-a gandit ca si raiul poate avea un sfarsit... Avocat de succes si el, aveau aceleasi preocupari si pasiuni. Iubeau filmele bune, muzica lui Charles Aznavour, Tom Jones sau Barry White, sportul si calatoriile din weekend. Programul de lucru s-a redus la zece-douasprezece ore, iar reusitele profesionale completau motivele de a se simti impliniti. Vreme de sapte ani a gasit fericirea in momentele din miezul noptii cand se trezea si il privea urmarindu-i respiratia sau cand aveau timp duminica dimineata sa leneveasca pana la pranz. Au trecut si prin momente de criza, dar iubirea a fost un liant foarte puternic. Era la Constanta de cateva zile si avea un caz dificil, nu se vazusera de trei zile. Au vorbit la telefon si-au rostit declaratiile obisnuite si-au mai trimis si pe messenger cateva mesaje, apoi somnul a pus stapanire pe Ioana si a adormit. In jurul orei cinci aude ca prin vis batai usoare in usa camerei de hotel, se trezeste nedumerita si recunoaste glasul care o striga usor. Cu cinci ore in urmaTudor era la Bucuresti, acum se afla in pragul camerei ei. Nu mai asteptase sa se intoarca ea. Surpriza era obisnuita, de altfel, fiindca adesea se intampla sa o viziteze in orasele in care trebuia sa mearga pentru a-si reprezenta clientul. Asa ca fiecare hotel in care au stat pastreaza amintirea iubirii lor. Dar astazi este singura in apartamentul ei. Se ridica si deschide fereastra. Vantul adie usor, luna este trista si clara pe bolta innegurata.

Zgomot, agitatie, freamat nebun al oamenilor aflati intr-o permanenta cautare, dar nicidecum de sine, claxoanele gem a neliniste tradand nerabdarea de a ajunge la destinatie. Toti sunt grabiti si dornici a-l depasi pe celalalt. E o mare victorie sa ajungi primul, nu are prea mare importanta cum si de ce, trebuie sa atingi acest target al societatii in care traiesti, altfel esti in pericolul de a castiga faima de "ratat". Oricum granita dintre succes si esec este foarte subtire. Interesul personal primeaza, fiindca de mic esti invatat sa fii cel mai bun... mai ales in profesia ta. Asemenea celorlalti si Ioana a dorit dintotdeauna sa fie cea mai buna si spre norocul ei a beneficiat de gratia divina, asa ca nu i-a fost greu sa fie cea mai buna din clasa, din grupa sau cea mai buna din departament. A plutit pe valuri de simpatie si antipatie, fiindca nu a cunoscut esecul inca. Sau cel putin in plan profesional... Este 11.30 si se indreapta spre biroul unde o asteapta un nou caz incarcat cu emotii, sperante, scopuri bine ticluite, pe langa faptele savarsite deja, pe care va trebui sa le descifreze pentru a oferi cea mai buna aparare a clientului ei care isi doreste libertatea. Libertatea este un bun castigat la nastere, dar numai dupa ce este pierduta, devine de nepretuit. Privarea de libertate fizica este greu de suportat, dar inchisoarea sufletului este cumplita. Sa nu poti evada in universul imaginar construit din sperante si vise e dureros. Sa ai sufletul ingreunat de vina e un calvar. Asta in cazul in care ai constiinta. A intalnit oameni din ambele categorii. O vaga curiozitate o stapaneste gandindu-se la cel pe care il va reprezenta de azi. Oare este vinovat? Si daca da, regreta? Indiferent de situatie datoria ei este sa il apere... Exista legi si norme, exista valori morale de la care nu se gandeste sa abdice. Totul este foarte bine stabilit, motoarele sistemului functioneaza neincetat. De ce sa se opuna ea? Vantul inca mai adie, soarele stapaneste bolta, iar urme ale ploii de aseara inca persista, ici-colo se vad acumulari de apa in denivelarile asfaltului. Traverseaza parcul din fata imobilului in care locuieste privind spre cerul azuriu. Ah! A calcat in apa! Si-a udat pantofii de-abia cumparati! Prin fata ei zboara un porumbel care se asaza pe o ramura din fata. Oare este cel de aseara pe care l-a trimis cu gandurile ei? El este cel caruia i-a marturisit dorul mistuitor? De ce nu a zburat spre zari necunoscute?

Razele soarelui ii mangaie chipul inca palid, genele se desprind lenese, iar ochii albastri se ivesc de sub pleoapele grele. Fereastra a ramas deschisa asa ca trilul pasarilor invadeaza camera. O senzatie de moleseala ii strabate corpul intreg. A adormit cu greu noaptea trecuta ca de fiecare data, de altfel, in ultimele luni, iar ploaia a accentuat starea melancolica. Priveste afara si se bucura ca, desi este sfarsitul lui septembrie, soarele este inca puternic, intotdeauna el i-a dat energie de aceea se considera o fiinta "solara". Frigul si norii o ingheata, transformand-o intr-un "robot" care actioneaza instinctiv si atat, numai soarele da viata trairilor ei interioare si le scoate din adancurile fiintei introvertite. Trebuie sa se ridice, o asteapta micul dejun alcatuit din fructe si ceai verde, apoi va fi nevoita sa ajunga la o intalnire programata pentru ora 12.00. Nu mai este entuziasmata, totul a devenit rutina, cunoaste toate tertipurile meseriei sale si reuseste de fiecare data sa obtina ce doreste. Au trecut doisprezece ani de cand a intrat in firma de avocati si acum este partener. Are o reputatie de om bine documentat, care ofera numai raspunsuri corecte si este considerata o femeie puternica. 80% din timp este ocupat de cariera, iar restul este dedicat... melancoliei. Trece adesea prin stari asemanatoare celei de aseara cand se retrage in spatiul stramt al apartamentului de langa parc pe care l-a cumparat cu trei luni in urma. Acolo isi simte singuratatea in plinatatea ei . Dupa ce isi petrece ziua in forfota orasului aglomerat, linistea casei devine apasatoare si imediat se gandeste ce bine ar fi daca...

Fiinta solitara

Noaptea este sfetnic de incredere. Noaptea visele prind aripi, iar noi ne dezgolim sufletul in fata maretiei ei, pasind increzatori pe aleile destinului. Umbre innegurate invaluie siluetele intr-o taina ce adanceste misterul. Luna rotunda si palida se strecoara pe bolta cerului innourat. Fire aurii strabat intunericul incet si ezitant, parca nici ele nu ar vrea sa strice perfectiunea negurii dese. Licariri albastre anunta ivirea stelelor, suratele astrului noptii care au venit grabite sa-i tina companie. Adieri blande de vant anima frunzele de toamna, ploaia de ieri a umezit bine solul care inca ii mai pastreaza urmele. Ici-colo se mai vad acumulari de apa in denivelarile asfaltului. Un clipocit si un oftat sfarma linistea noptii. A calcat in apa din nou! Si doar si-a promis ca va fi atent, iar i-a intrat apa in pantof! O silueta atletica se distinge clar printre umbrele noptii, razele lunii dezvaluie un chip frumos, dar trist. Are ochii negri, fruntea inalta, parul ca abanosul si privirea pierduta in departare. Se plimba in fiecare noapte prin parcul singuratic incercand sa gaseasca raspunsuri nelinistilor sale. "Ah! Daca ar fi...!", isi spune incet privind spre astrul care a fost mereu martor al dorintelor lui si un nor acopera luna lasandu-l in intuneric pentru cateva clipe. Lumina blanda revine si pe chipul lui se zaresc urme ale gandurilor greu de stapanit. Oare de ce nu se poate? Ce ar trebui sa faca sa schimbe hotararea destinului? Cat sa se mai roage la luna si stele? Il mistuie focul dorintei si nu poate face nimic. Speranta in schimb nu moare, iar el persevereaza fiindca doar asta stie sa faca. Nu a renuntat niciodata pana acum. Si a reusit in tot ce si-a propus, mai putin de aceasta data... Cat de puternic sa fie glasul care o rosteste? Ar striga cerului sa il asculte daca de asta ar fi nevoie, s-ar pune stavila vantului daca de el ar fi adusa... De ce unii o intalnesc atat de usor, iar el incearca fara succes deocamdata? Un porumbel se asaza pe ramura din fata lui si il priveste nedumerit. Isi intinde aripile si parca asteapta sa i se confeseze. Pare singur si trist, oare si pe el il mistuie acelasi dor ? Hm! Are un inel prins de picior, cu siguranta apartine cuiva...