Just thinking

Am observat ca de fiecare data cand am fost nehotarata, nici destinul nu s-a grabit sa aleaga pentru mine, fiindca trebuia sa fiu constienta de alegere, fiindca trebuia sa stiu ca doar eu as putea fi de vina pentru bine sau rau... Iar atunci cand am avut o dorinta foarte puternica, nu m-am intrebat niciodata daca ar putea fi implinita, fiindca am stiut imediat ce am aflat ca este o constientizare a unui gand firav, care a crescut continuu asemenea bulgarelui de zapada, ca se va materializa. Uneori am avut iluzia unei complicitati a sortii, dar iluziile sunt menite a trezi emotii si a starni vise care te indruma ele insele catre metamorfozarea lor in concret, fiindca prind viata imediat ce capata un contur. Important este sa nu renunti la a visa, fiindca atunci embrionul reveriei nu mai are nicio sansa de a se naste. Dupa cateva incercari de eludare a veridicitatii inserarii visului in realitate, condamnand destinul pentru obnubilarea dovedita in anumite contexte ce au generat conjecturi si parti-priuri, am ajuns la concluzia ca oniricul poate fi un inceput pentru un univers personal, atata vreme cat " nu traiesti cu capul in nori" .