Amintiri

O bucurie imensa mi-a invaluit sufletul cand am primit un telefon. O fosta eleva m-a sunat pentru a-mi spune ca este alaturi de mine in aceasta perioada si ca, daca am nevoie de ea, sa o caut la orice ora. Sigur ca nu ma poate ajuta, dar faptul ca plangea de emotie cand imi spunea ca trebuie sa fiu puternica m-a facut sa cred ca eu chiar contez pentru elevii mei. Am uitat sa spun ca sunt profesoara. Am predat si la gimnaziu si la liceu. Intotdeauna am avut o relatie speciala cu elevii mei, i-am respectat si m-au respectat, ba mai mult mi-au dat dovezi de atasament profund, fie ca erau clasa a V-a, fie ca erau clasa a XII-a, fiindca au observat daruirea mea in timpul lectiilor. M-am intalnit adesea cu fosti copii pe care m-am straduit sa ii invat si sa ii formez. Pe chipul tuturor am citit emotie, iar ochii lor straluceau a incantare. De fiecare data imi aminteam in ce clasa fusesera, chiar si banca in care statusera patru ani, iar ei imi povesteau despre mine... ce am zis, ce gest am facut la un moment dat. Eu am uitat, dar ei pastreaza inca acele amintiri si sunt adanc incrustate in sufletul lor. Am constat ca amintirile pe care le povestim adesea sunt acelea din anii de scoala, atunci suntem usor de impresionat de aceea se imprima atat de bine in memoria noastra. Sigur ca bagajul se imbogateste de-a lungul vietii, dar ne vom aminti mereu chipul invatatoarei, al profesorului sau profesoarei care ne-a marcat anii de scoala. De aceea sunt mandra ca mi-am ales aceasta meserie.

De-a lungul celor opt ani de experienta la catedra am avut numeroase momente de bucurie, dar ma incanta mai ales cele in care imi intalnesc elevii in alte situatii decat la scoala si vad ca li se lumineaza chipul cand ma vad si zic: " Doamnaaa!"

Sa va povestesc o intamplare hazlie. Eu am parul ondulat si din cand in cand merg la salon sa-mi intind parul, fiindca singura nu pot. Cand m-au vazut prima data copiii de clasa a V-a cu parul drept au avut reactii diverse. La sfarsitul orei o fetita imi spune ca nu-i place cum imi sta si sa nu imi mai intind parul. Si pentru ca parerea fiecarui copil este importanta pentru mine nu m-am suparat. Copilul a fost sincer. Nu a vrut sa ma jigneasca. Ei nu ii placea si pentru ca stia ca voi intelege si ii voi da un raspuns clar a avut curajul sa-si spuna parerea. Dupa doua zile sigur ca a trebuit sa imi spal parul care a revenit la normal, era ondulat din nou. Cand am intrat in clasa fetita care imi spusese ca nu imi sta bine a reactionat brusc si a zis :"Eeee! A venit doamna noastra!"

Eu sunt " doamna " lor si asta ma bucura mult fiindca voi ramane in amintirea lor.