Fiinta solitara

Noaptea este sfetnic de incredere. Noaptea visele prind aripi, iar noi ne dezgolim sufletul in fata maretiei ei, pasind increzatori pe aleile destinului. Umbre innegurate invaluie siluetele intr-o taina ce adanceste misterul. Luna rotunda si palida se strecoara pe bolta cerului innourat. Fire aurii strabat intunericul incet si ezitant, parca nici ele nu ar vrea sa strice perfectiunea negurii dese. Licariri albastre anunta ivirea stelelor, suratele astrului noptii care au venit grabite sa-i tina companie. Adieri blande de vant anima frunzele de toamna, ploaia de ieri a umezit bine solul care inca ii mai pastreaza urmele. Ici-colo se mai vad acumulari de apa in denivelarile asfaltului. Un clipocit si un oftat sfarma linistea noptii. A calcat in apa din nou! Si doar si-a promis ca va fi atent, iar i-a intrat apa in pantof! O silueta atletica se distinge clar printre umbrele noptii, razele lunii dezvaluie un chip frumos, dar trist. Are ochii negri, fruntea inalta, parul ca abanosul si privirea pierduta in departare. Se plimba in fiecare noapte prin parcul singuratic incercand sa gaseasca raspunsuri nelinistilor sale. "Ah! Daca ar fi...!", isi spune incet privind spre astrul care a fost mereu martor al dorintelor lui si un nor acopera luna lasandu-l in intuneric pentru cateva clipe. Lumina blanda revine si pe chipul lui se zaresc urme ale gandurilor greu de stapanit. Oare de ce nu se poate? Ce ar trebui sa faca sa schimbe hotararea destinului? Cat sa se mai roage la luna si stele? Il mistuie focul dorintei si nu poate face nimic. Speranta in schimb nu moare, iar el persevereaza fiindca doar asta stie sa faca. Nu a renuntat niciodata pana acum. Si a reusit in tot ce si-a propus, mai putin de aceasta data... Cat de puternic sa fie glasul care o rosteste? Ar striga cerului sa il asculte daca de asta ar fi nevoie, s-ar pune stavila vantului daca de el ar fi adusa... De ce unii o intalnesc atat de usor, iar el incearca fara succes deocamdata? Un porumbel se asaza pe ramura din fata lui si il priveste nedumerit. Isi intinde aripile si parca asteapta sa i se confeseze. Pare singur si trist, oare si pe el il mistuie acelasi dor ? Hm! Are un inel prins de picior, cu siguranta apartine cuiva...