Franturi din mine as lasa oriunde te-ai duce, franturi pe care sa le strang apoi cu grija ca sa nu se sparga, sa nu se piarda nimic din ce am adunat, pentru ca vreau sa ma recompun, sa fiu eu iar si sa nu uit. Vreau sa pastrez tot ce am vazut, tot ce am trait, tot ce am simtit, tot ce am impartasit si impartit. Vreau sa ma imbrac in adierile blande ale sperantei ca pot atinge zenitul purtata pe aripi ivite din neantul incetosat. Vreau sa urc treptele implinirii, chiar daca din genunchii juliti ar picura sange, murdarind azurul imaculat al cerului. Vreau sa ma insotesti in cautarile mele, sa ma lasi sa sorb din energia ta cand puterile imi vor lipsi. Vreau sa-ti aud soaptele care sparg linistea apasatoare care s-ar aseza intre noi. Vreau sa alungi norii care mi-ar umbri zarea in care te-as vedea venind. Vreau sa ma ajuti sa ma catar pe zidurile reci ale indiferentei lumii fata de privirea mea vie care te cauta dincolo de portile ruginite ale timpului. Lasa-ma sa ascult respiratia agitata de efortul de a escalada catapeteasma universului in care lira lui Orfeu o poate aduce inapoi pe Euridice...
