Poveste

Sa zicem ca... a fost odata ca niciodata o fetita nascuta in ianuarie, chiar de Sfantul Ion, asa ca parintii s-au gandit muuuuult si i-au pus numele Ioana...!?! Crestea copilasul, cum creste orice copil, cand a implinit un an a inceput sa mearga si sa spuna celebrele cuvinte "mama" si "tata". Avea un frate mai mare, asa ca parintii stiau foarte bine care sunt etapele si nu mai priveau atat de uimiti primii pasi de care ea, de altfel, era tare mandra. Treptat universul s-a dovedit a fi mai mare decat curtea casei, fiindca a facut o calatorie interminabila la oras, capitala spuneau cei mari care o tineau in brate. Nu prea intelegea ea ce inseamna, dar era clar ca nu era vorba nici despre Miti, pisica pe care nu o suporta fiindca a zgariat-o si nu doar o data, nici despre Lupu, cainele care o lingea mereu pe fata. Urma sa descopere mai tarziu ca de acolo mama si tata ii tot aduceau dulciuri, fructe si tot felul de jucarii, asa ca orice calatorie la oras era de bun augur. Dupa cateva luni, intr-o noapte rece de octombrie, un vecin le-a trezit pe mama si bunica ei. Dintr-o data au inceput sa planga si sa se agite, sa-si smulga parul din cap, ea se uita mirata si a inceput sa planga. Poate asa va intelege ma bine ce se intampla. Din pacate nu, insa o spaima ii ingheta inimioara de un an si noua luni... Au imbracat-o si pe ea si au plecat cu nenea pana intr-un sat vecin, acolo era multa lumea adunata in jurul unui morman de fiare, care a fost candva o masina. Da, la volanul masinii fusese chiar tatal ei care acum o privea de sus si se gandea la viitorul ei si al fratiorului ei. Va trebui sa aiba grija de ei, sa ii supravegheze, sa le indrume pasii de acolo, din ceruri...
Anii au trecut, ea are cinci anisori acum, e vesela, e crescuta de sora tatalui ei, care o considera propria fiica. Mama naturala a renuntat cu greu la ea, dar si-a dat seama ca langa matusa Dana ii va fi mult mai bine, fiindca ea e singura si ii poate oferi totul, asa ca trebuie sa renunte la sine, sa nu fie egoista si sa o dea pe Ioana, dar ce greu este cand fetita se agata cu mainile de gatul mamei... Sufletul este sfasiat in mii de bucati, lacrimi mari se rostogolesc si o intebare nu-i da pace: DE CE? De ce destinul este atat de crud, de ce s-a mai nascut daca nu poate fi langa ai ei, de ce i l-a luat Doamne, Doamne pe tata? Desi au trecut mai bine de trei ani, ea inca il mai cauta pe tatal ei pe sub pat. Ziua este atat de bine, danseaza, canta la o chitara imaginara si vrea sa devina doctorita ca sa il invieze pe tatal ei, nestiind ca nimeni nu poate face asta si ca doar ea va putea ajunge candva la el, invers nu se poate...
A mai trecut un an, era rasfata si in centrul atentiei buncii si "mamei" ei, matusa Dana. La un moment dat, isi face aparitia un barbat in casa si chiar se muta cu ea si cu "mama" ei, ba mai mult il aduce si pe fiul lui, mai mic decat ea cu sase luni. Hm! Il mai cheama si Ionut, desi nu s-a nascut de Sfantul Ion! Pe teritoriul ei a aparut un intrus! Desigur ca prima intalnire s-a transformat intr-o bataie in toata regula. L-a cam dovedit, dar nu a fost laudata, din contra certata. Apoi s-au mutat ele la ei. Iar acolo nu i-a mai placut deloc, fiindca nu mai avea o camera doar a ei, iar in curtea imensa erau tot niste patrate mari si albe despre care a aflat ca poarta numele de marmura. Mai era niste oameni care transformau acele bucati in cruci si postamente. Oribil sa fie inconjurata de asemenea obiecte. Cu timpul s-a obisnuit, dar a uitat sa rada... Doar bunica ei o mai iubea la fel ca atunci cand s-a nascut. Mama tatalui ei vedea in ea asemanari izbitoare cu fiul ei: acelasi zambet, acelasi par ondulat, aceeasi gropita in obrazul drept, aceeasi alunita deasupra sprancenei drepte... Se certa des cu Dana din cauza lui Mihai, sotul ei, care a facut-o sa se indeparteze fara sa vrea de ea si de ceilalti membri ai familiei. Matusa Dana era dedicata trup si suflet noii familii, iar Ioana facea parte din vechea familie, chiar daca era prezenta si in mijlocul lor. Le incomoda uneori intimitatea. Daca in primul an de viata a avut numeroase jucarii, acum sigura ei papusa era aceea facuta de bunica ei din carpe si cat o mai iubea... de fapt le iubea pe amandoua, pe bunica si papusa. Timpul trece oricum, chiar daca esti fericit, chiar daca suferi. Ea a crescut si au crescut si responsabilitatile: curatenie in casa si in curte, aprovizionari din magazinele orasului-capitala in care locuiau de cand avea ea sase ani.Desigur si temele trebuiau facute, chiar daca nu era intrebata de note, reusea sa fie printre premianti. A fost dureros cand, la sfarsitul clasei a IV-a a luat premiul intai, iar "mama","tatal si "fratele" ei au plecat intr-o mica vacanta chiar in ziua in care se acordau premiile de sfarsit de an. Doar bunica Dumitra a fost langa ea si s-a bucurat si a fost mandra ca are o asa nepoata. Ea ii aducea fructe proaspete de la tara, o vizita la scoala, ii dadea bani de buzunar si o intreba ce simte. Ce viata trista a avut si bunica Dumitra! A avut un sot care o batea de fiecare data cand se imbata. Intr-o seara a batut-o atat de rau, incat a fost dusa cu salvarea la Urgenta. Nenorocitul ii batuse un cui in cap, dar a scapat cu viata. Trebuia sa aiba grija de copiii fiului ei! Fratele Ioanei a ramas cu mama lor, dar dupa un timp a vrut sa stea cu mamaia, pentru ca era alintat si iubit. Mamaia a avut un suflet mare si poate e acum un inger langa tatal Ioanei.