Mi-e frig si vreau sa ma imbrac in haine de dor, sa ma acopar cu paturi de vis si sa adorm pe o perna impletita din fire subtiri de asteptare nefireasca, la o margine de lume unde doar vantul imi poate sopti unde este ascunsa "neadormirea vesniciei", in miez de septembrie. Umbre reci rasar pe dupa stanci de matase, copaci dezradacinati isi cauta izvorul, iarba fuge din calea uitarii, florile de mai s-au ascuns in adancuri cenusii, iar tu... tu de-abia acum te indrepti spre cararea luminata de fulgere desprinse din neguri compacte asezate in straturi groase si rigide. De ce nu deschizi ochii atunci cand sfarami bulgarii de lacrimi cristaline in bolul de marmura ce ti l-au daruit ielele? De ce pisezi tacticos miezul de adevar brut fara sa te intrebi daca nu cumva il doare? AH! Niciodata nu vrei sa asculti glasul ascutit al pietrelor pe care nu ai calcat vreodata. Bine, stiu ca tu mergi pe carari de nori si trimiti sageti catre soarele revoltat de indrazneala ta, dar fii linstit, nu mai are puteri, in curand va apune si pana dimineata va uita, fiindca dincolo il asteapta o lupta continua cu vremea buna... buna de sters gandurile negre ale mele, ale tale... Mi-e frig si vreau sa fiu imbracata in haine impletite din fire de dor si spalate in vis de septembrie....
Un comentariu:
Suna ca ''ti-am zis eu Darie''! Lasa povestile ca doar nu le citeste cine trebuie, mai bine traieste frumos, gura e facuta sa se inchida, deschide restul si regreta numai ce n-ai facut ca n-ai putut ca n-ai vrut ca n-ai avut ca n-ai totul!
Trimiteți un comentariu