Nu-i asa ca ma crezi?

E noapte, o noapte plina de stele si vise ce se topesc sub atingerile tale, luminand cuvertura innegurata a cerului. Emotia e atat de mare si atat de fireasca, incat totul e tacere... Farame de dorinte nespuse isi fac locul printre cuvinte amagitoare, iar privirile nedumerite se lovesc unele de altele. Vara e pe sfarsite si poezia la fel...
Lumini si umbre tresar intr-un dans al amintirii, rostogolindu-se fara oprire si lovindu-se de pantoful tau sport. Cu un zambet in coltul gurii, opresti tavalugul de intrebari si raspunsuri, oferind in schimb liniste. Nu-i asa ca ti-e dor de imbratisarile tarzii, in miez de septembrie?
Ce luna plina si rotunda se taraste pe cer!
Stiai ca in ea s-au refugiat toate dorintele neimplinite, iar la echinoctiu o fecioara cu parul negru ca noaptea si ochii ca marea deschide cutia viselor, eliberandu-le si dandu-le sansa de a deveni realitate? Te uiti in ochii mei..., nu-i asa ca ma crezi? Stiu ca sunt o optimista incurabila!
Mai bine ne plimbam pe alei neumblate si ascultam cuvinte nerostite inca.